„Termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale este până la data de 19 decembrie 2024, dar termenul limită pentru depunerea notificărilor prin care se transmite intenția de a beneficia de amnistie rămâne 25 noiembrie 2024”, a transmis Ministerul Finanțelor.

Cei care nu depun notificarea pot beneficia de facilitãți dacă achită integral sumele datorate până la 19 decembrie 2024. În acest caz, banii aferenți penalităților vor fi restituiți ulterior.

ANAF a aprobat ștergea datoriilor la 19.095 de firme și persoane

Din peste 100.000 de cereri procesate până în prezent în cadrul programului de amnistie fiscală, ANAF a aprobat ștergerea datoriilor pentru aproximativ 19.000 de persoane și firme din România.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANF) a încasat 4,36 de miliarde lei de la cei 19.095 de contribuabili care au beneficiat de amnistie.

Potrivit informațiilor Profit.ro, cea mai mare plată a unui contribuabil pentru a scăpa de penalități a fost de 2,4 miliarde lei, iar în ultimele 24 de ore la ANAF au ajuns circa 5.000 de noi notificări pentru amnistie.

Până la data de 19 noiembrie 2024, un numãr de 149.589 contribuabili au depus Notificarea privind intenția de a beneficia de anularea unor obligații bugetare sau Cererea de anulare a unor obligații bugetare.

Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani s-a stricat a doua zi după inaugurare
Recomandări
Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani s-a stricat a doua zi după inaugurare

Ce înseamnă amnistia fiscală

Programul de amnistie fiscală permite firmelor și persoanelor fizice cu datorii la 31 august 2024 să beneficieze de anumite facilități, dacă își achită restanțele.

Companiile pot obține ștergerea dobânzilor și penalităților, în timp ce persoanele fizice pot beneficia de ștergerea dobânzilor și penalităților, adică o parte din datoria principală.

ANAF a informat 1,47 de milioane de datornici despre acest program. Din aceștia, 149.589 au solicitat să participe la amnistie.

Scopul acestei măsuri este de a crește veniturile la bugetul de stat, în contextul în care deficitul bugetar pentru 2024, de 5% din PIB, este estimat că va ajunge la 6,9% din PIB, conform Comisiei Europene.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare
Știrileprotv.ro
Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră un detaliu dureros: "Am o fetiță destul de mare care înțelege deja..."
Viva.ro
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră un detaliu dureros: "Am o fetiță destul de mare care înțelege deja..."
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Acestea sunt zodiile care vor avea un decembrie ca în povești, de la început și până la sfârșit. Trei zodii devin favoritele astrelor
FANATIK.RO
Acestea sunt zodiile care vor avea un decembrie ca în povești, de la început și până la sfârșit. Trei zodii devin favoritele astrelor
S-a iubit cu „Prințul” Cristea și cu un alt internațional român, iar acum e milionară la New York
GSP.RO
S-a iubit cu „Prințul” Cristea și cu un alt internațional român, iar acum e milionară la New York
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Elle.ro
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Viaţa după potop, drama românilor sinistraţi în Valencia. "Nu mă gândeam în viaţa mea că în Spania se întâmplă aşa ceva, să nu primeşti ajutor imediat"
Observatornews.ro
Viaţa după potop, drama românilor sinistraţi în Valencia. "Nu mă gândeam în viaţa mea că în Spania se întâmplă aşa ceva, să nu primeşti ajutor imediat"
Horoscop 22 noiembrie 2024. Peștii se bucură de simpatia unor persoane speciale și caută să-și amplifice aprecierea față de propria persoană
HOROSCOP
Horoscop 22 noiembrie 2024. Peștii se bucură de simpatia unor persoane speciale și caută să-și amplifice aprecierea față de propria persoană

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI