Poliţiştii au efectuat, marţi dimineaţă, trei percheziţii în comuna dâmboviţeană Crevedia, inclusiv la primărie, în legătură cu acuzaţii că o persoană cu handicap a fost constrânsă să muncească la o fermă ce aparţine edilului.
„Din probatoriul administrat a reieşit că, începând cu luna ianuarie 2022, o persoană, cunoscând prin prisma funcţiei publice deţinute starea de vădită vulnerabilitate a unei victime cu handicap mintal accentuat permanent (lipsită de suport familial şi de locuinţă), ar fi adăpostit-o în condiţii improprii, la ferma de animale pe care ar deţine-o, în scopul exploatării prin muncă”, a transmis IPJ Dâmbovița.
Victima a fost forțată să îngrijească animalele de la o fermă din județul Dâmbovița. Aceasta a fost supusă constrângerii fizice și psihice. Surse apropiate anchetei au indicat că principalul suspect în acest caz este Florin Petre, primarul din Crevedia, membru PSD.
„Nu știu nimic, nu am văzut nimic”
Florin Petre a spus la 29 august 2023, la câteva zile de la explozia devastatoare a stației GPL, că știa că activitatea firmei se oprise în 2020, când a fost retrasă autorizația.
De atunci, în trei ani, edilul spunea: „am văzut o cisternă parcată la poartă din când în când”, dar „am văzut poarta închisă și atât”. „Ce să caut dincolo de ușă?”, le-a spus el jurnaliștilor.
Întrebat dacă a observat în vreun moment ca stația să mai fie funcțională, în condițiile în care se află la circa un kilometru de Primăria Crevedia, edilul a insistat că nu a văzut nimic în zonă.
„Am văzut o cisternă parcată la poartă din când în când. OK, am trecut pe acolo poate de două ori pe săptămână. Nu am văzut decât poarta închisă și atât”, a mai spus primarul din Crevedia.
Întrebat cine este vinovat de tragedie, primarul a replicat: „patronul firmei”. „Sincer. Noi am văzut cu ochii noștri că poarta este închisă și nu mai circulă nimeni. Ce să caut dincolo de ușă?”, a continuat primarul.
Florin Petre este primar al comunei Crevedia din 2016. El a fost ales primar în 2016 din partea UNPR, iar în 2020 din partea PSD. În 2024 a candidat din nou și a câștigat, tot pe listele PSD, încă un mandat.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro