Cât vor costa taxele pentru platforme

Guvernul Albanese şi-a prezentat joi „stimulentul de negociere a ştirilor”, o taxă aplicată platformelor digitale care este rambursată printr-o compensare, dacă achită direct companiilor de ştiri.

Noul model va impune platformelor digitale cu venituri în Australia de peste 250 de milioane de dolari – cel puţin Meta, Bytedance (TikTok) şi Google – să participe prin plata unei taxe fixe sau să încheie contracte directe.

Consultarea cu privire la nivelul taxei va avea loc în 2025, iar taxele vor fi „de milioane, nu de miliarde”.

După ce va fi legiferată, obligaţia de plată va fi retroactivă la 1 ianuarie 2025, iar veniturile din contractele plătite după această dată vor fi, de asemenea, eligibile pentru compensări.

Va ajunge guvernul să finanțeze știrile?

Guvernul nu intenţionează să obţină venituri prin această măsură, deoarece taxa va fi stabilită la un nivel mai ridicat decât cel pe care platformele digitale l-ar plăti în cadrul contractelor directe, stimulându-le să plătească editorilor, nu Executivului.

Cu toate acestea, guvernul va trebui să dezvolte un mecanism de distribuție în cazul în care orice platformă optează să plătească taxa către guvern, în loc să încheie acorduri cu companiile media.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Codul de negociere pentru mass-media a fost introdus în 2021 pentru a aborda dezechilibrul semnificativ al puterii de negociere dintre platformele digitale şi editorii de ştiri.

Acest cod a permis platformelor digitale, inclusiv Meta şi Google, să pompeze aproximativ 200 de milioane de dolari în mass-media australiene, al căror model de afaceri a fost perturbat de creşterea platformelor digitale.

Cum va afecta această taxă lucrul cu mass-media

Deşi guvernul poate garanta că nu vor fi mai puţini bani care vor ajunge de la platforme la editorii de ştiri în termeni globali, noul sistem ar putea să dezavantajeze editorii mici, dacă platformele îşi compensează complet răspunderea prin acorduri cu editorii mai mari.

Dar în martie, Meta, compania-mamă a Facebook și Instagram, a declarat că va înceta finanțarea știrilor din Australia prin acorduri cu editorii.

Ministrul Comunicațiilor, Michelle Rowland, a declarat că guvernul „este angajat în fața unui sector al mass-media de știri divers și durabil, având în vedere că acest lucru este esențial pentru sănătatea democrației Australiei”.

Consultări cu privire la taxă vor avea loc anul viitor, iar comisia parlamentară mixtă pentru social media şi societatea australiană a recomandat în octombrie crearea unei „taxe pe platformele digitale” pentru companii precum Meta şi Google.

Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”
Recomandări
Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

Unii numesc asta „taxă pe tehnologie”, venită pentru a finanţa jurnalismul de interes public.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI