Cum se emigra legal din România comunistă: „Persoana respectivă devenea ţinta represaliilor: anchetată de Securitate, dată afară de la serviciu sau din facultate”

Obținerea pașaportului, un proces greu și îndelungat

Obţinerea paşaportului, chiar și pentru o banală călătorie turistică în ţările „prietene” comuniste, trebuia să parcurgă un traseu sinuos şi de durată, cu aprobări de la locul de muncă, de la organul de partid sau organizaţia sindicală şi aviz de la Securitate. 

Permisiunea pentru o călătorie într-o ţară necomunistă era şi mai dificil de obţinut. Chiar şi după eliberarea paşaportului, plecarea se făcea doar în anumite condiţii, pentru a fi evitat riscul rămânerii ilegale în străinătate. De exemplu, o parte a familiei trebuia să rămână în ţară, nu puteau fi scoase diverse acte personale (acte de studii, de proprietate, buletinul). Aceleaşi formalităţi trebuiau îndeplinite inclusiv pentru deplasările în interes de serviciu.

„Emigrările legale erau şi mai greu de realizat. Odată depusă cererea de părăsire definitivă a ţării, persoana respectivă devenea ţinta represaliilor: anchete din partea Securităţii, avertizări publice, pierderea serviciului sau mutarea într-un loc de muncă inferior, a locuinţei (dacă locuinţa fusese oferită de unitatea unde lucrase), exmatricularea din facultate. 

Recomandări

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

O motivare specială era necesară pentru a avea şanse să fie aprobată cererea de emigrare. În majoritatea cazurilor, cererile de emigrare aveau ca argument întregirea familiei – unul sau mai mulţi membri ai familiei se găseau deja în străinătate, unde ajunseseră legal, ori ilegal”, se precizează într-un documentar realizat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Aproape 300.000 de români aveau o rudă în străinătate

Potrivit statisticilor realizate de cercetătorii instituției, un număr de 294.000 de români se încadrau în categoria celor care aveau un membru al familiei stabilit în străinătate. Circa 21.000 de persoane dintre cele care doreau să emigreze erau înregistrate fără rude în străinătate şi doar puţin mai mult de 12.000 dintre acestea au primit aprobarea pentru stabilirea în străinătate. Alte 25.000 de persoane au avut ca motivare căsătoria cu un cetăţean străin.

Recomandări

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

„Conform bazelor de date întocmite de securişti, în perioada comunistă au existat 341.816 cetăţeni români care au fost înregistraţi în cereri oficiale de emigrare definitivă în străinătate. În acest număr sunt incluşi şi membrii minori ai familiilor, astfel că peste 35.000 dintre aceştia sunt născuţi între 1980 și 1989. Dintre persoanele menţionate în bazele Securităţii, aproximativ 228.000 au primit aviz pozitiv şi aprobarea stabilirii în afara ţării. Alte 35.700 au fost avizate negativ (unora dintre acestea li s-a aprobat ulterior emigrarea), 7.500 au renunţat (unele inclusiv după ce primiseră avizul pozitiv). În 74.000 de cazuri, în bazele de date ale Securităţii, nu este trecut modul de soluţionare a cererilor de emigrare”, se precizează în documentul menționat. 

În mod normal, pentru o astfel de cerere dura mai mulţi ani până se primea un răspuns definitiv şi multe solicitări de emigrare depuse în a doua jumătate a anilor 80 nu au apucat să fie rezolvate până la Revoluţia din decembrie 1989. De menționat că peste 400 de români au decedat înainte să părăsească efectiv ţara, deși au primit aprobarea de emigrare. 

Recomandări

România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești

Mecanicul de locomotivă care dorea să emigreze în SUA

În multe situații, Securitatea încerca pe toate căile să împiedice emigrarea românilor. Este și cazul unui mecanic de locomotivă de la depoul CFR Iași, care, în 1979, a depus o cerere prin care solicita eliberarea de formulare pentru plecarea definitivă în SUA, împreună cu soția și cei patru copii minori. 

Bărbatul avea un frate plecat în America și dorea să emigreze și el. Securitatea din Iași a încercat de mai multe ori să îl convingă să renunțe la intenția de emigrare, fără niciun rezultat. 

„Organele noastre, împreună cu conducerea Depoului CFR Iași, au organizat o ședință unde a fost pus în dezbatere publică sus-numitul în vederea influențării sale de a renunța la emigrarea în SUA, însă această acțiune nu l-a determinat pe cel în cauză să renunțe la plecare. Cererea numitului Enciu Nicanor a fost supusă dezbaterii comisiei județene, discutând și cu cel în cauză, s-a apreciat că motivele invocate pentru plecare definitivă nu sunt întemeiate, fapt pentru care nu i s-a aprobat eliberarea de formulare pentru plecare definitivă din țară”, se susține într-un raport al Securității din Iași, din 1 februarie 1979. Mecanicul de locomotivă nu a renunțat și a transmis că „va recurge la orice acțiuni pentru a-și rezolva scopul propus”. 

„Numitul Enciu Nicanor a fost contactat de mai multe ori, în scopul de a-l influența în vederea renunțării la ideea emigrării în SUA, însă de fiecare dată s-a menținut pe poziția adoptată la început”, se mai precizează în raportul menționat. 

Ulterior, securiștii au descoperit că bărbatul a vizitat Ambasada SUA în România, împreună cu alte două persoane din Suceava. A fost contactat din nou, concluziile discuției fiind următoarele: „Enciu Nicanor se găsește sub influența fratelui său din SUA și cere cu insistență să emigreze împreună cu soția și cei 4 copii minori. Problema spațiului necorespunzător de locuit este, de fapt, un pretext în vederea obținerii aprobării de emigrare. Cel în cauză motivează emigrarea pentru faptul că în România nu i se oferă posibilități de a propăvădui Biblia în locuri și localuri publice, arătând că în țara noastră nu ar fi libertăți religioase ca în SUA”. 

În final, securiștii au susținut că urma să aibă loc o nouă ședință pentru punerea în dezbatere publică a acestuia, iar în situația în care nu va putea fi influențat, se propunea ca solicitarea de emigrare să fie reanalizată de comisia județeană, „întrucât cel în cauză nu va renunța la intențiile sale”. 

Documentul desecretizat de CNSAS nu cuprinde și decizia finală cu privire la emigrarea mecanicului de locomotivă, dar, cel mai probabil, acesta a fost lăsat să plece în America.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Elev urmărit pentru că fratele fugise din țară

Securitatea decidea, de cele mai multe ori, să urmărească rudele românilor care au reușit să fugă ilegal din țară. Un astfel de caz a existat tot în Iași, în 1985. Elevul Costel Manta, aflat în anul I la școala profesională UCECOM, ajunsese în atenția securiștilor după ce fratele său, de 27 de ani, plecase din țară în 1980. 

Acesta din urmă le-a trimis, la un moment dat, părinților o vedere din Iugoslavia. Ulterior a plecat în Italia și, de aici, în Canada. „Din verificări nu a rezultat ca elevul să facă pregătiri pentru a părăsi fraudulos țara. Au fost luate măsuri de asigurare informativă pe perioada vacanței de vară”, se precizează într-un raport din 13 iulie 1985, care este completat cu o precizare scrisă de mână: „să rămână în atenție și să fie semnalat și la pașapoarte”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

Securitatea se folosea de informatori pentru a afla despre cei care aveau intenția de a pleca din țară. Sursa „Crecan Victor” din Sălaj transmitea în 23 decembrie 1986 o notă informativă cu privire la intenția unei profesoare din localitatea Tihău de a emigra în Germania. 

„Mi-a relatat că are chemare pentru a merge în vizită în RFG, sens în care vrea să depună cerere la pașapoarte pentru a pleca împreună cu fiul ei în vârstă de 9 ani. Tot cu acea ocazie a relatat că în cazul că va reuși să plece cu fiul ei, nu se va mai reîntoarce în țară, iar soțul ei va merge ulterior definitiv. De altfel, în toamna acestui an și-au pus casa din Tihău în vânzare. A mai relatat sursei că în cazul în care i se va aproba să plece numai singură în RFG, fără copil, atunci poate va veni înapoi, însă nu este sigur”, se susținea în nota informativă. 

Recomandarea ofițerului de Securitate era ca, atunci când se va solicita eliberarea unui pașaport de către profesoară, avizul să fie negativ.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 1

Intervenții la nivel înalt din SUA și RFG

În numeroase cazuri, atunci când cererile de emigrare erau respinse ori erau tergiversate cu anii, se făcea apel la sprijinul unor instituţii sau personalităţi politice străine (fie că apelul era făcut, în general, pe canale secrete, de cetăţenii români din ţară, ori de rudele din străinătate). 

În bazele de date ale Securităţii sunt consemnate 17.879 de cazuri în care s-a intervenit din exterior. De multe ori, mai multe instituţii sau personaje importante au intervenit în favoare aceleiaşi persoane.

„Dintre instituţii, cele mai multe intervenţii au fost făcute de Ambasada SUA la Bucureşti (4.744 de cazuri), urmată de Ambasada Australiei la Belgrad (530 de cazuri) şi de Ambasada Canadei la Bucureşti (239 de cazuri). Au existat şi peste 3.000 de intervenţii din partea a ceea ce securiştii au menţionat drept «alte organisme internaţionale recunoscute».

Dintre personalităţile străine, cel mai des sunt implicaţi politicieni din RFG şi SUA – în capacitatea lor oficială, nu în cea de persoane private. Astfel, Franz Josef Strauss (ministru-prezident al landului Bavaria) are peste 2.300 de intervenţii. Este urmat de Hans-Dietrich Genscher (ministru de externe şi vicecancelar al RFG) cu intervenţii pentru 843 de cetăţeni români şi Karl Carstens (preşedinte RFG) pentru 297 de persoane. În plus, pentru alte peste 2.000 de persoane au existat presiuni din partea a ceea ce securiştii au denumit generic «alte personalităţi din administraţia RFG», respectiv «deputaţi ai Bundestag»”, se mai afirmă în documentarul CNSAS.

Din partea americană, cei mai activi au fost membri ai Congresului SUA, precum senatorii Henry Jackson (1.697 de intervenţii), Charles Percy (715), Bob Dole (462) sau reprezentantul Frank Annunzio (357). Alte 680 de cereri de emigrare au fost susţinute de Elliot Abrams, asistentul secretarului de stat. De asemenea, pentru rezolvarea pozitivă a 1.834 de solicitări de emigrare au intervenit „alte personalităţi din SUA”, în timp ce Comisia SUA pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi-a oferit susţinerea în alte 487 de cazuri.

Acțiunea „Recuperarea”, în fapt, o vânzare a etnicilor germani

Cifra celor peste 300.000 de români care au depus cereri de emigrare include parțial și membri ai comunității germane din Transilvania. Între 1967 și 1989 s-a derulat acțiunea Recuperarea, care a însemnat practic vânzarea de către România, respectiv cumpărarea de către RFG de persoane aparținând minorității germane. 

Astfel, un total de aproximativ 226.000 de etnici germani din România comunistă au emigrat în Republica Federală Germania în această perioadă și prin această metodă. Valoarea plăților pentru așa-numita recompensă este estimată la o sumă de peste un miliard de mărci germane. S-a plătit inclusiv pentru etnicii germani plecaţi ilegal, care nu s-au mai întors din vizite şi excursii.

La negocierile din 25 aprilie 1968, România a cerut următoarele taxe de transfer per persoană care părăsește țara: categoria A: 1.700 de mărci germane – persoană normală; categoria B: 5.000 de mărci germane – muncitor calificat; categoria C: 10.000 de mărci germane – cadre universitare. Ambasadorul RFG la Bucureşti în perioada 1971-1976, Erwin Wickert, menţiona în cartea sa „Ochii fericiţi” următoarele sume: categoria A – 1.800 de mărci pentru un cetățean obișnuit; categoria B1 – 5.500 de mărci pentru un student; categoria B2 – 7.000 de mărci pentru un student în ani terminali; categoria C – 11.000 de mărci pentru absolvent de facultate; categoria D – 12.900 de mărci pentru un tehnician sau specialist.

Fotografii: Arhivă, CNSAS

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro