Conform unui comunicat, Forţele Aeriene Israeliene au lovit, vineri și sâmbătă, peste 100 de ţinte teroriste în întreaga Fâşie Gaza şi au eliminat zeci de terorişti Hamas. Aceste atacuri au vizat distrugerea unor locuri folosite de Hamas pentru a trage proiectile spre Israel.
De cealaltă parte, Ministerul Sănătăți din Gaza, aflat sub controlul Hamas, a susținut că cel puţin 59 de persoane au fost ucise în atacuril efectuate de israelieni vineri și sâmbătă.
Anterior, miercuri, ministrul apărării Israel Katz a ameninţat cu intensificarea atacurilor în Gaza dacă Hamas va continua să lanseze rachete asupra teritoriului israelian, o activitate observată zilnic de o săptămână încoace.
Această intensificare a luptelor are loc pe fondul reluării negocierilor indirecte între Hamas şi Israel, în Qatar, în vederea ajungerii la un acord privind încetarea focului şi eliberarea ostaticilor israelieni aflați în captivitate în Gaza.
Războiul în curs dintre Israel și Hamas a izbucnit după un atac fără precedent – cu masacre, răpiri de persoane, violuri și atacuri cu rachete etc. – comis de islamiștii palestinieni în teritoriul palestinian la 7 octombrie 2023. Israelul duce de atunci o campanie dură pentru destructurarea Hamas, o campanie soldată cu numeroase victime în rândul palestienilor. Potrivit Hamas, bilanțul morților s-ar ridica la 45.000, dar Israelul contestă aceste date.