Piesa de muzeu, descoperită de copii care au crezut că au găsit o căciulă

Piesa de muzeu a fost găsită în jurul anului 1927 de către copii din satul Poiana, județul Prahova.

Aceștia pășteau vitele pe un deal care domină valea râului Slănic. Copiii au crezut inițial că au găsit o „căciulă” și au adus-o acasă, în curtea familiei Simion.

„Copiii au găsit o «căciulă», aşa au şi declarat, şi au pus-o rând pe rând în cap şi au adus-o acasă, în curtea familiei Simion. Coiful a fost găsit de unul din copiii acestei familii, care se numea Traian”, spunea Ernest Târnoveanu, în anul 2020, la o emisiune la TVR.

Coiful dacic, folosit pentru a bea apă găinile

În curtea familiei Simion, coiful dacic a avut diverse întrebuințări neobișnuite. A fost folosit ca adăpătoare pentru găini și chiar aruncat pe acoperișul unui coteț.

Familia nu și-a dat seama că obiectul era din aur, din cauza culorii sale neobișnuite datorată conținutului ridicat de argint.

Cât costă un kilogram de căpșuni românești în piață? „Lumea e supărată că prețurile sunt mari, dar ce să facem?”
Recomandări
Cât costă un kilogram de căpșuni românești în piață? „Lumea e supărată că prețurile sunt mari, dar ce să facem?”

„Apoi, coiful distrus, împreună cu câteva bucăţi, a fost prezentat de tatăl lui Traian Simion unui fost camarad de arme din Primul Război Mondial, un negustor destul de cunoscut în anii ’20 la Ploieşti, Jean Marinescu”, a povestit directorul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR).

Care a fost drumul coifului dacic din aur, descoperit drept o căciulă

Ulterior, coiful a ajuns în posesia lui Jean Marinescu, un negustor din Ploiești, care l-a cumpărat cu 30.000 de lei de la familia copilului.

Suma era considerabilă pentru acea vreme, având în vedere că o familie nu câștiga mai mult de 1.000-1.200 de lei pe an.

Marinescu a prezentat coiful la Ministerul Artelor, unde a fost recunoscut ca o descoperire extraordinară.
Directorul de cabinet, Ion Marin Sadoveanu, a fost uimit de această piesă unică.

„(…) era o minune, un coif cum nu văzuse nimenea până atunci, nu numai dintre profani, dar nici dintre specialişti. Lui Ion Marin Sadoveanu i s-au tăiat picioarele, nu i-a venit să-şi creadă ochilor”, mai spune directorul muzeului.

Ion Iliescu rămâne fără certificatul de revoluționar, „ajutat” în mod decisiv de Marian Moroșanu: „Cum a ieșit el împotriva regimului, dacă făcea parte din marea elită?”
Recomandări
Ion Iliescu rămâne fără certificatul de revoluționar, „ajutat” în mod decisiv de Marian Moroșanu: „Cum a ieșit el împotriva regimului, dacă făcea parte din marea elită?”

Video: Momentul în care hoții au aruncat în aer o secțiune a zidului muzeului din Olanda și au furat coiful și cele trei brățăari dacice

Controverse politice cu coiful de la Coțofenești

Inițial lăudat pentru gestul său, de a dona coiful Muzeul Naţional de Antichităţi, Marinescu a devenit ulterior victima unor atacuri politice.

„Peste câteva săptămâni, guvernul liberal a căzut şi a venit un alt guvern naţional-ţărănesc. Domnul Marinescu probabil că era un simpatizant sau un membru al Partidului Liberal şi presa guvernamentală, de data aceasta ţărănistă, l-a declarat un ticălos, un nemernic, care vrea să se îmbogățească pe seama banului public şi, mă rog, l-au terfelit în fel şi chip”, adaugă arheologul Ernest Oberlander-Târnoveanu.

În ciuda tuturor acestor peripeții, coiful de la Coțofenești a supraviețuit și a ajuns în patrimoniul statului român, reprezentând una dintre cele mai valoroase piese ale tezaurului național.

Coiful dacic din aur de la Coțofenești, furat de la un muzeu din Olanda

O explozie a avut loc la Muzeul Drents din Assen, Olanda, unde se află și tezaurul dacic românesc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 24-25 ianuarie, și au fost furate patru piese din expoziție: trei brățări dacice și coiful dacic de la Coțofenești. Totul s-a petrecut în trei minute.

Viața, sfârșitul, funeraliile și însemnătatea păcătosului Papa Francisc
Recomandări
Viața, sfârșitul, funeraliile și însemnătatea păcătosului Papa Francisc

Poliția locală a difuzat primele imagini video de la jaful din Muzeul Drents. Secvențele de pe o cameră de supraveghere arată că cel puțin trei persoane deschid o ușă, apoi are loc explozia. Muzeul nu era păzit de nimeni.

Expoziția din Olanda a fost deschisă publicului în iulie 2024 și urma să se termine mâine, 26 ianuarie. Ea cuprinde elemente ce provin din colecţiile a 18 muzee româneşti. Cele aproape 700 de piese fac parte din peste 50 de tezaure şi reprezintă cea mai importantă selecţie de bunuri din metale preţioase ale vechii Dacii descoperite până acum în România. 

Olandezii au susținut că s-au făcut toate demersurile, dar nu există niciun indiciu cu privire la hoți, care încă nu au fost prinși. Poliţia olandeză a activat mecanismul de cooperare transfrontalieră şi a informat Interpol.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (3)

Zhv123   •   26.01.2025, 11:59

Marele plan de jefuire a propriului tezaur! Ce rol m-ai are ministerul culturii 👀🤔🤦Este bizar! Să scoți asemenea comori istorice culturale inestimabile, fără o comisie guvernamentală peste comisia muzeelor,este o prostie sfruntată tacită ! Această comisie decide în numele românilor!😳🤦 Valoarea asigurării este la secret 😳De ce 👀🤔🤦Eii știu,noi românii nu avem dreptul să știm!!

Macaronne24   •   26.01.2025, 11:20

Cine a semnat pentru trimiterea tezaurului in Olanda, sa fie expus fara paza, sa fie judecat si condamnat!!!!

Poporul   •   26.01.2025, 10:13

Imi place partea unde scrie cum i-a fost distrusă calota

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Ce s-a întâmplat cu Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, adoptată de o familie din SUA. Este de nerecunoscut, iar viața ei s-a schimbat la 180 de grade
Viva.ro
Ce s-a întâmplat cu Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, adoptată de o familie din SUA. Este de nerecunoscut, iar viața ei s-a schimbat la 180 de grade
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
Adevarul.ro
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
Cum a reacționat Brad Pitt când a aflat că fiica sa, Shiloh, a renunțat la numele lui de familie. Dezvăluirile făcute de apropiații actorului
Elle.ro
Cum a reacționat Brad Pitt când a aflat că fiica sa, Shiloh, a renunțat la numele lui de familie. Dezvăluirile făcute de apropiații actorului
După moartea lui Rareș Ion, Rebecca Lăzărescu, prietenă cu tânărul, a început să vorbească! Le-a spus tot anchetatorilor! Cine este Ana, adolescenta de 14 ani care a murit de supradoză în urmă cu 9 luni. Dezvăluiri cutremurătoare

Cât a ajuns să coste o caserolă de 500 de grame de căpşune româneşti. Scumpirile se simt şi la cireşe sau caise
Observatornews.ro
Cât a ajuns să coste o caserolă de 500 de grame de căpşune româneşti. Scumpirile se simt şi la cireşe sau caise
Horoscop 28 aprilie 2025. Capricornii sunt tentați de ideea de a se implica în tot felul de războaie cu cei apropiați, pentru că sunt învățați cu greul
HOROSCOP
Horoscop 28 aprilie 2025. Capricornii sunt tentați de ideea de a se implica în tot felul de războaie cu cei apropiați, pentru că sunt învățați cu greul

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI