În rândul românilor, vacanțele au devenit cele mai frumoase și dorite cadouri, iar de acest ”trend” profită, în primul rând, companiile care vor să-și răsplătească angajații la final de an. Cele mai solicitate cadouri de acest gen din partea companiilor, sunt voucherele de servicii turistice, prin care angajații își pot alege destinația de vacanţă dorită pentru anul 2017.
Cererea pentru vouchere sau chiar pentru sejururile dăruite, a crescut în ultimii doi ani cu peste 60%. Această ”modă” a vacanţelor cadou nu a fost ignorată nici de către persoanele fizice. Se constată o creștere importantă a solicitărilor venite din partea românilor aflați în străinătatea care vor să le ofere părinților sau celor dragi aflați în țară, astfel de servicii turistice. De cele mai multe ori, aleg pachetele de vacanță complete care includ cazare, masă, transport și asistența turistică (Sejururi, Circuite sau programe Senior Voyage).
„Majoritatea vacanţelor cadou sunt achiziţionate în perioada marilor sărbători de peste an, însă cele mai multe, respectiv 70% din total, se acordă în perioada sărbătorilor de iarnă. Cu ocazia Crăciunului românii devin mai generoşi cu cei apropiaţi.”, declară Marius Pandel (CEO Christian Tour) .
Chiar dacă sunt acordate de Crăciun, pachetele de vacanţă dăruite sunt rezervate de regulă pentru perioada sezonului estival şi sunt sejururi charter în destinaţii la plajă. Astfel, cumpărătorii care le achiziționează cu jumătate de an înainte, profită de reducerile Early Booking de 30-50%.
Cele mai solicitate vacanţe oferite cadou de către angajatori, sunt destinaţiile din România (litoral, munte sau balneo), dar un număr tot mai mare de companii și persoane fizice îşi recompensează angajaţii, respectiv rudele, cu sejururi în Grecia, Turcia, Bulgaria sau Spania.
În ceea ce privește companiile, cele mai multe solicitări pentru acest tip de ”prime”, vin din domeniul financiar-bancar, dar și din cel farmaceutic. Preţul mediu al vacanţelor cadou dăruite de către companii angajaţilor este de 1.000 de euro.
Potrivit unui studiu realizat de Christian Tour, persoanele fizice, mai cu seamă cele care lucrează în afara României, oferă drept cadouri de Crăciun, sejururi charter pentru vara anului 2017 în Grecia, Turcia, Bulgaria, Spania sau chiar pe litoralul românesc. Precum și pachete Senior Voyage, circuite sau sejururi în staţiuni balneoclimaterice din România, ori city-break-uri de 2-3 zile în diverse capitale europene.
Cele mai multe solicitări de acest gen sunt primite din partea persoanelor cu vârste cuprinse între 30-45 ani, cu venituri medii spre ridicate şi care, la rândul lor, sunt mari amatoare de vacanţe. Cheltuiala medie realizată pentru vacanţele cadou de către persoanele fizice se situează în jurul valorii de 850 euro pentru un sejur de două persoane.
***
În 2017, Christian Tour împlinește 20 de ani
Christian Tour, cea mai mare agenție de turism din România, împreună cu toate companiile din grupul său, a înregistrat în anul 2015 o cifră de afaceri de peste 70 de milioane de euro, cifră care o clasează pe primul loc în topul agențiilor de turism din România. Cu o istorie de aproape 20 ani în piața de turism autohton, Christian Tour deține în acest moment 31 de agenții proprii în toată România, plus patru filiale în Ungaria, Polonia, Serbia și Republica Moldova, rămânând în continuare cel mai mare tour operator pe vacanțe de tip charter din România și lider de piață pentru numărul de turiști care au ales să călătorească cu acesta.