Potrivit bărbatului, Iuliana a decedat în urma unui stop cardio-respirator, în spitalul din Alba Iulia. Inima tinerei a încetat să mai bată, duminică, în jurul orei 12.00, potrivit unor surse Alba24.ro. Între timp, fusese transferată la secția Neurologie (terapie acuți).
Iuliana se afla de mai bine de cinci luni pe un pat de spital, în comă, la Spitalul de Urgență din Alba Iulia, după o anestezie pe Secția de Ginecologie, făcută la spitalul din Cugir.
În acest timp, familia ei a căutat răspunsuri pentru a vedea de ce s-a ajuns la această situație, în urma unei intervenții chirurgicale relativ simple. S-a lovit de birocrație și de situații pe care nu avea cum să le prevadă.
Cazul Iulianei
Cazul Iulianei a fost făcut public de soțul ei. Acesta a povestit că tânăra a fost programată pentru o intervenție laparoscopică la sugestia medicului de la ginecologie Cugir a cărui pacientă era de circa un an și jumătate.
„În data de 14.12.2022, ora 12:11 minute am schimbat ultimele cuvinte cu ea, urmând ca după aceea să intre în operație…
După multe ore de așteptare și gânduri, am fost anunțat telefonic abia la ora 18:08 minute că Iulia a fost transferată în jurul orei 15 la Spitalul Județean Alba, în stare critică, în comă profundă și insuficiență de organe multiple, cu șanse minime de supraviețuire.
Am aflat mai târziu că intervenția propriu-zisă nu s-a mai efectuat, iar degradarea stării de sănătate a soției mele a început, după spusele doamnei doctor anestezist N. G. E., nu după injectarea totală a anesteziei, ci după injectarea doar a unei substanțe cu acțiune redusă. Până în acea zi, Iulia a mai suportat alte două anestezii, fără nici un fel de problemă.
Până în momentul de față, nici unul dintre cei care aveau obligația morală de a ne explica ce s-a întâmplat cu adevărat și din ce cauză Iulia este în această stare nu a făcut-o și, dacă am solicitat în scris un răspuns clar, ni s-a oferit următoarea explicație: «poate fi o complicație imprevizibilă a anesteziei generale întâlnite rar în practica curentă».
Nu pot înțelege DE CE o intervenție care i s-a prezentat a fi una de scurtă durată și destul de simplă a avut o evoluție atât de dramatică, DE CE pe corpul Iuliei au rămas urmele unei traheostomii începute și nereușite de către doctorul ginecolog M. I. S., DE CE am fost anunțat atât de târziu de starea ei, DE CE, dacă a primit oxigen în permanență (cum ne-a spus doamna doctor anestezist N.G.E), a fost afectată atât de grav neurologic?
Întrebările sunt multe și doar Dumnezeu știe dacă voi primi vreodată răspunsurile mult așteptate…
Nu am nici un drept să critic, să condamn sau să acuz pe cineva și nici nu-mi doresc să fac vreodată asta, vreau doar să aflu adevărul și să înțeleg ce s-a întâmplat cu adevărat în acea zi de coșmar (…).
(…) ne-am căsătorit în luna iulie a anului 2022, era o fire veselă, energică și fericită (…)”, a scris atunci Ioan pe Facebook.
Reacția spitalului din Cugir în cazul tinerei care a intrat în comă după o anestezie. Ce proceduri ar fi urmat medicii
„Este un eveniment regretabil”, a precizat managerul Spitalului Orășenesc Cugir, la momentul în care tânăra se afla încă în comă.
După începerea procedurii de anestezie, starea tinerei s-a înrăutățit, nu a răspuns procedurilor și a intrat într-un stop respirator, a precizat managerul spitalului, Arion Florin, pentru Alba24.ro.
Apoi, doi medici au început să îi facă manevre de resuscitare, dar nu au reușit, fiind chemați după o oră de la începerea procedurilor medicii de pe terapie intensivă mobilă, care au transferat-o de urgență la ATI Alba Iulia.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!