Mai exact, din fondul forestier pe care trebuia să îl păzească, bărbatul și-a dat lui și soției sale zeci de avize pentru lemn, lemn pe care l-a vândut mai departe sau l-a folosit în scop personal.

Procurorii au reușit să probeze doar 36 de avize date emise în perioada 2019-2022. După ce a fost prins bărbatul a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției, acord acceptat de magistrații din Câmpeni în data de 14 martie 2023.

Motivarea instanței a fost făcută publică, fiind disponibilă pe portalul rejust.ro.

Potrivit documentului, ”în cuprinsul actului de sesizare se reţine că inculpatul în calitate de pădurar la Ocolul Silvic Muntele Mare, având astfel de calitatea de funcţionar public, în perioada 18.12.2019 – 26.07.2022 a încălcat dispoziţiile art. 40 din OUG 59/2000, respectiv a emis un număr de 36 de avize de însoţire primare de material lemnos în beneficiul său şi al soţiei. (…) în calitate de pădurar la Ocolul Silvic Muntele Mare SRL, având calitatea astfel de funcţionar public, în condiţiile în care interesele sale patrimoniale şi ale soţiei puteau influenţa deciziile pe care trebuia să le ia în exercitarea funcţiei de pădurar, întrucât fondul forestier se afla în paza sa, totodată inventariind materialul lemnos, emiţând avize de însoţire şi fiind beneficiarul materialului lemnos alături de soţie, în unele situaţie chiar făcând transportul, materialul lemnos fiind comercializat de către inculpat către diverşi clienţi de pe raza județelor Alba, Mureş şi Cluj.

Cele 36 avize de însoţire primare au fost emise din fondul forestier proprietate a Composesoratului Segagea – Orăşti – Poşaga de Sus, a Parohiei – Catolică Poşaga de Sus Segagea, a Parohiei Ortodoxe Segagea Poşaga, respectiv proprietate a inculpatului şi a soţiei acestuia Fondul forestier din care au fost emise cele 36 avize, menţionate mai sus, se află în paza inculpatului”, se arată în documentul citat.
Acordul de recunoaștere a vinovăției a fost admis de magistrați.

Potrivit motivării instanței, pentru fapta sa, bărbatul a fost condamnat la un (1) an închisoare pentru comiterea infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, (36 acte materiale) (…) dispune amânarea aplicării pedepsei stabilind un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a acestei hotărâri.

Decizia nu a fost definitivă și a putut fi atacată în termen de 10 zile de la comunicare.

foto: 123rf.com

 
 

Urmărește-ne pe Google News