Potrivit portalului dedicat Booking, trei nopți de cazare în zona Arieșeni sau Gârda (între care și noaptea de Revelion), pentru doi adulți și un copil, pleacă de la prețuri de câteva mii de lei și ajung mult, mult mai sus, scrie site-ul local Alba 24.
Spre exemplu, o cabană cu dotări minime poate fi închiriată la ”ofertă” cu puțin pste 2.700 de lei.
O altă pensiune, situată la 16 kilometri de Scărișoara, oferă cazare pentru 3 persoane la prețul de 17.100 de lei (în perioada 30 decembrie – 2 ianuarie).
Nu este o greșeală. Acesta este prețul oferit pe booking la căutarea pentru 3 persoane: o cameră dublă care costă 9.000 și una single, pentru copil, la prețul de 8.100 de lei.
Nu se precizează dacă prețul include și mese..
Camera care costă 9.000 de lei are, potrivit descrierii, 40 de metri pătrați, este dotată cu duș, toaletă, prosoape, lenjerie de pat, dulap, televizor, masă etc.
Există însă și prețuri ceva mai mici: 13.000 de lei pentru trei persoane timp de trei zile, 12.000 de lei, 4.500 de lei, 8.900 de lei, în funcție de dotări și de apropierea de anumite obiective turistice.
O cameră într-o vilă cu piscină și mic dejun inclus costă 11.316 lei pentru 3 nopți și 3 persoane și oferă mic dejun inclus.
Revelion 2023: Există și prețuri mai mici
Printre ele, există și câteva pensiuni care și-au adaptat prețurile la perioada foarte scurtă până la Revelion.
Spre exemplu, o cameră la Vadu Moților poate fi obținută cu 511 de lei, iar pensiunea are un rating pe booking de 9,3 (superb).
Specialiștii în turism au constatat că în perioada sărbătorilor, în special de Revelion, românii sunt dispuși să plătească mai mult pentru serviciile turistice, decât ar face de obicei.
Asta îi îndeamnă pe hotelieri să ridice prețurile, uneori mult peste ofertele agențiilor de turism pentru destinații exotice.
Mai multe, pe Alba 24.ro.
Elenuca • 29.12.2022, 09:33
Sper sa ia nota si guvernantii romani care au pompat vouchere ,subventii si alte forme de sprijin prin fonduri europene in ultimii doi ani ,cand industria HORECA plangea pe toate canalele media ca sunt falimentati de restrictiile sanitare . Romanii obisnuiti stiu bine ,din trecut ,de lacomia si comportamentul pradator la unii actori din aceasta industrie ! Statul a facut orice sa favorizeze aceasta industrie : punti la sarbatori legale ,salarii mari in zona bugetar - guvernamentala ...si ce se obtine este accesul in descrestere al publicului obisnuit pina si la minimum care exista acum 2 ani ,deci restringerea turismului de masa sperat de cei care au initiat programele . Ca ce se intimpla este ca ,dupa ce jupoaie clinetii acestia de sarbatori sau in iulie august ...isi fac plinul si inchid .