Mai bine păstrezi mersul în service pentru problemele cu adevărat importante. Oricât de puține ai ști despre mecanică, există câteva probleme ale mașinii pe care oricine le poate rezolva.

Schimbarea roții

Aceasta este prima și probabil cea mai importantă operațiune pe care trebuie să o înveți. Deși anvelopele din ziua de azi sunt mai rezistente, o pană poate avea loc oricând. Iar dacă înveți cum să schimbi o roată, o vei putea face fie că e zi sau noapte, ploaie sau ninsoare.

Din fericire, mașina ta e deja dotată cu toate lucrurile de care ai nevoie pentru această operațiune: cric, cheie de roți și roată de rezervă. Cartea mașinii este cea care îți va indica locul în care trebuie montat cricul. După ce acesta este montat, folosește cheia de roți pentru a slăbi prezoanele roților. Abia după ce acestea au fost slăbite (nu scoase!), poți folosi cricul pentru a ridica mașina. Odată ce roata nu nu mai atinge solul, poți scoate prezoanele și roata. Înlocuiește-o cu roata de rezervă, strânge la loc prezoanele, coboară cricul, apoi verifică dacă prezoanele sunt bine strânse.

Schimbarea becului de la far

Odată ce înțelegi această operațiune, ți se va părea la fel de simplă ca schimbarea unui bec în casă. Procedeul însă diferă în funcție de tipul automobilului. Multe modele vor avea farurile fixate în șuruburi, astfel că, pentru a-ți ușura și mai mult treaba, poți folosi o șurubelniță electrică.

Browserul Google Chrome valorează 20 de miliarde de dolari. Gigantul american ar putea fi forțat de justiție să îl vândă
Recomandări
Browserul Google Chrome valorează 20 de miliarde de dolari. Gigantul american ar putea fi forțat de justiție să îl vândă

După ce îndepărtezi șuruburile, vei vedea că și farul, dar și becurile sunt legate la diverși conectori electrici. Aceștia sunt de obicei prinși în niște cleme și sunt foarte ușor de îndepărtat și pus la loc. Un far cu becuri arse îți poate reduce vizibilitatea când conduci, iar cu un far stricat riști chiar o amendă.

Schimbarea bateriei

Bateria este poate cea mai importantă componentă a mașinii tale și nu e întotdeauna simplu să determini dacă trebuie schimbată sau nu. Uneori, electromotorul sau alternatorul pot fi cauzele pentru care mașina ta nu pornește. Dacă însă ai reușit să determini că bateria este problema, schimbarea ei este una destul de simplă. Citește mai departe pe autobild.ro

ARTICOL PRELUAT DE PE SITE-UL AUTOBILD.RO

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.