Margareta Matache este directoarea programului de studii rome și una dintre cele mai cunoscute activiste rome din România și din lume, fiind citată de publicații precum The New York Times, Al Jazeera, Le Monde sau Le Figaro.
În România anilor ’90, Magda a fost apropiată de nașterea mișcării civice a romilor. Apoi, între 2005 și 2012, în calitate de directoare a Centrului Romilor pentru Intervenție Socială și Studii - Romani CRISS, a contribuit la numeroase proiecte și inițiative legislative pentru incluziunea romilor.
Tot în acea perioadă, a fost autoarea primei plângeri împotriva celui mai puternic om din stat, Traian Băsescu, pentru afirmația „țig***ă împuțită“ din 2007. Președintele de atunci a primit doar un avertisment de la CNCD, însă o țară întreagă a primit un prim mesaj oficial că toți cetățenii trebuie să se adreseze cu respect romilor, chiar și șeful statului. A fost prima oară când un președinte de țară de la nivelul Uniunii Europene a fost sancționat pentru rasism la adresa romilor.