Pe scurt, cum ne angajăm în România?

Cine e responsabil de angajare?

Antreprenorul este cel care decide asupra modului în care se va face selecția candidaților. Acesta se poate ocupa de unul singur de procesul de recrutare, poate contracta cu un serviciu specializat pentru a efectua selecția sau poate desemna o mână de oameni special pregătiți, din echipa de HR, care au respectivele atribuții specificate în fișa postului.

Etapele procesului de angajare

  1. Declararea locurilor de muncă vacante – În situația în care un angajator constată nevoia unui surplus de oameni care să contribuie la dezvoltarea locului respectiv de muncă, acesta trebuie, în primul rând, să înștiințeze Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă cu privire la locurile de muncă vacante, în termen de 5 zile de la data vacantării acestora (art. 10 din Legea 76/2002).
  2. Depunerea dosarului prin care aplici – Desigur, acest pas este destul de intuitiv, în cazul în care îți dorești respectivul loc de muncă, va trebui să îți declari intenția de a fi luat în calcul în procesul de selecție, depunând documentele solicitate de fiecare instituție sau societate.
  3. Etapa de selecție – Aceasta presupune de multe ori un interviu, o probă scrisă sau ambele. Scopul acesteia este verificarea aptitudinilor profesionale și personale necesare pentru obținerea respectivei poziții.
  4. Primirea ofertei de muncă sau informarea candidatului selectat cu privire la elementele esențiale ale contractului de muncă – De multe ori, informațiile esențiale cu privire la postul respectiv sunt prezentate anterior prezentării ofertei de angajare, însă, în cazul în care acest lucru nu se întâmplă în prealabil, conform art. 17, alin. 3 din Codul Muncii, angajatorul are această obligație (informare cu privire la locul desfășurării activității, salariul, sediul societății/instituției, obiectul muncii etc.).
  5. Examinarea medicală – Pentru valabilitatea contractului de muncă, angajatorul trebuie să supună potențialul angajat unei examinări medicale, astfel încât, la finalul acesteia să se elibereze o adeverință ce atestă capacitatea respectivului de a ocupa acea poziție. Efectuarea unui test de sarcină în cadrul procedurii examinării medicale este strict interzisă de lege, pe când testele antidrog și cele de alcool sunt permise, însă efectuate numai cu acordul candidatului și dacă sunt relevante pentru poziția pe care acesta dorește să o ocupe.

După recrutare:

  1. Semnarea contractului de muncă – La semnarea contractului, viitorul angajat trebuie să se prezinte cu următoarele documente, în copie: carte de identitate, certificat de naștere, documente care să ateste starea civilă (copie după certificatul de căsătorie, dacă este cazul), copie după certificatele de naștere ale copiilor minori (dacă este cazul), declarație cu persoanele aflate în întreținerea salariatului, necesare pentru stabilirea deducerii personale la calculul impozitului pe venit, act/diplomă de studii, certificatul medical care atestă faptul ca angajatul este apt de muncă. Alături de documentele obligatorii, angajatorul mai poate solicita acte de la fostul angajator (decizia de încetare, adeverința de vechime sau adeverința cu stagiu de cotizare CAS) sau alte acte relevante în mod specific locului respectiv de muncă, precum acte ce atestă absolvirea unui anumit curs, cazierul, permisul de conducere și avizul psihologic (pentru angajații care conduc mașina firmei). Contractul de muncă trebuie să fie semnat cu cel puțin o zi înaintea începerii efective a activității, acesta trebuie eliberat în două exemplare, unul pentru angajat și unul pentru angajator. Acesta se încheie în formă scrisă, pentru a fi valabil. Toate documentele menționate se prezintă în copie, nu în original.
  2. Întocmirea fișei postului – Fișa postului, ca parte integrantă obligatorie a contractului de muncă este documentul care atestă atribuțiile specifice poziției ocupate de angajat.
  3. Înregistrarea contractului în Registrul General de Evidență a Salariaților (REVISAL) și transmiterea către Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) – Această etapă de procedură trebuie să se finalizeze până cel târziu în ziua anterioară începerii activității.

Revisal este o platformă pentru angajatori, care facilitează procesul de înregistrare a contractelor de muncă, încheierea, suspendarea, modificarea și încetarea acestora. Datele încărcate pe REVISAL sunt: datele de identificare a firmei și ale salariatului, data încheierii contractului, tipul contractului, durata sa, salariul, funcția ocupată de salariat.

Ulterior,

  1. Declararea ocupării locurilor de muncă vacante
  2. Realizarea instructajului privitor la securitatea și sănătatea în muncă (SSM) și pe cel de prevenire și stingere a incendiilor (PSI) – Efectuarea acestor instructaje se consemnează în fișa de instruire individuală, urmând ca angajatul să fie testat cu privire la informațiile acumulate înainte ca acesta să înceapă efectiv desfășurarea activității.
  3. Angajatorul are obligația de a întocmi un dosar personal al fiecărui angajat, pe care să-l actualizeze cu datele necesare, ori de câte ori este nevoie.

La ce trebuie să fii atent atunci când semnezi un contract de muncă?

Unele dintre dispozițiile cele mai importante din cadrul contractului pot include: Citește continuarea pe avocatoo.ro

ARTICOL PRELUAT DE PE SITE-UL AVOCATOO.RO

 
 

Urmărește-ne pe Google News