Cadrul legal
Parlamentul a adoptat, în luna decembrie, un proiect de lege inițiat de 23 de deputați, care a avut ca obiect modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu scopul de a introduce dreptul femeilor de a beneficia de servicii psihologice și de consiliere postnatale.
Proiectul de lege s-a concretizat, în luna ianuarie, prin Legea nr. 33/2023 pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Măsurile conținute în lege au intrat în vigoare începând cu data de 15 ianuarie.
Această inițiativă vine ca răspuns la semnalul de alarmă ridicat de specialiștii în domeniul psihologiei, care arată că aproximativ 20% dintre mame suferă de depresie postnatală. Acest procent vizează doar persoanele care au recunoscut oficial că au nevoie de ajutor de specialitate, procentul real fiind mult mai ridicat.
Ce prevede proiectul de lege
În articolul privind drepturile asiguraților, va fi introdus următorul drept:
„Mamele vor putea să beneficieze de servicii de consiliere psihologică pe o perioadă de 126 de zile după naștere, la cerere, pentru un număr de maximum 6 ore stabilite împreună cu medicul de specialitate obstetrică-ginecologie și psihologul din cadrul unităților sanitare de specialitate ori unităților sanitare care au în structură secții sau compartimente de obstetrică-ginecologie și în cadrul cărora au născut”.
Care sunt condițiile pentru a putea accesa acest beneficiu
Mamele trebuie să fie asigurate în sistemul de sănătate.
Prin asigurare în sistemul de sănătate se înțelege acea persoană care contribuie cu un aport bănesc la fondul sistemului de asigurări de sănătate.
Prin excepție, există categorii de persoane care au dreptul la îngrijiri medicale fără să fie condiționate de plata contribuțiilor la stat. Femeile însărcinate și lăuze pot beneficia de îngrijiri medicale fără plata contribuției, dacă nu au niciun venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe țară.
Solicitarea acestor servicii trebuie să aibă loc în interval de maximum 4 luni de la data la care au născut.
Chiar dacă nu există un argument în cuprinsul expunerii de motive al Legii nr. 33/2023, sau în proiectul de lege, cu privire la limitarea în timp a acestui beneficiu, putem deduce că își are relevanță în condițiile în care specialiștii în domeniu susțin că efectele negative ale sarcinii și depresia postnatală se instalează în primele săptămâni după naștere, fiind perioada indicată pentru a apela la aceste servicii, în caz de nevoie.
Important de reținut:
Citește continuarea pe avocatoo.ro
ARTICOL PRELUAT DE PE SITE-UL AVOCATOO.RO
Tran • 28.02.2023, 09:46
Sa vedeti atunci abuzuri. In majoritatea spitalelor de stat sunt foarte multi psihologi care nu isi ot justifica activitatea, tot felul de pile ca de exemplu fosta nevasta a lui Bolojan. Iar daca ai depresie si ai nevoie de tratament atunci asta va face psihiatrul, psihologul te poate ajuta cel mult.