BRAZILIA – ELVEȚIA 1-1
Philippe Coutinho (20) / Steven Zuber (50)
LIVETEXT, AICI
Cupa cu surprize! După Argentina – Islanda 1-1 și Germania – Mexic 0-1, încă un rezultat neașteptat la turneul final din Rusia, de această dată la Rostov. Brazilia s-a lăsat surprinsă de o Elveție care nu anunța că poate pune probleme, după cum începuse meciul. Golul lui Coutinho, o parabolă de senzație, după un șut cu interiorul, a fost urmat de o evoluție palidă, la așteptare, a sud-americanilor. Elveția a ieșit trezită de la vestiare și a reușit să puncteze. La un corner, Zuber l-a împins pe Miranda, astfel că și-a făcut loc ca să reia în voie, cu capul, mingea centrată în mijlocul careului. Neymar a ieșit în evidență doar prin frizură și prin faptul că a fost tăvălit de adversari.
Echipele
Brazilia: Alisson – Danilo, Silva, Miranda, Marcelo – Paulinho, Casemiro, Coutinho – Willian, Jesus, Neymar
Rezeve: Ederson, Cassio, Fernandinho, Filipe Luis, Geromel, Firmino, D. Costa, Fagner, Taison, R. Augusto, Marquinhos
Antrenor: Adenor Leonardo Bacchi (Tite)
Elveția: Sommer – Lichtsteiner, Schar, Akanji, Rodríguez – Behrami, Xhaka – Shaqiri, Dzemaili, Zuber – Seferovi
Rezerve: Burki, Mvogo, Djourou, Drmici, Elvedi, Embolo, G. Fernandes, Freuler, Gavranovici, Lang, Moubandje, Zakaria
Antrenor: Vladimir Petkovici
Arbitru: Cesar Ramos (Mexic)
Stadion Rostov Arena, Rostov-pe-Don
////////////////////////////////////////////////////////
Echipele probabile
BRAZILIA: Alisson – Danilo, Thiago Silva, Miranda, Marcelo – Casemiro, Paulinho, Philippe Coutinho – Willian, Gabriel Jesus, Neymar
ELVEȚIA: Sommer – Lichtsteiner, Schaer, Akanji, Rodriguez – Behrami, Xhaka – Shaqiri, Dzemaili, Zuber – Seferovici
Noul look al lui Neymar!
Naționala „carioca” n-a uitat nici acum șocurile din 2014: 1-7 cu Germania și 0-3 cu Olanda. Deși jucau acasă, brazilienii au suferit cele mai usturătoare corecții din toate participările lor la mondiale.
Brazilia, singura țară din lume participantă la precedentele 20 de ediții, a debutat mai mereu cu victorii. Din 20 de partide de debut la un turneu final a câștigat 16, a făcut 2 remize și a pierdut doar 2, la primele ediții: 1-2 cu Iugoslavia în 1930 și 1-3 cu Spania în 1934.
Tem craque na área! Veja como foi a visita do @Ronaldo à #SeleçãoBrasileira. Amanhã tem Brasil em campo! #GigantesPorNatureza #Copa2018 pic.twitter.com/5a3gA8aY8b
— CBF Futebol (@CBF_Futebol) June 17, 2018
Brazilia – Elveția, în grupa E a Campionatului Mondial de fotbal din Rusia 2018. În 1950, „ceasornicarii” i-au împiedicat la Rio pe brazilieni
Elveția n-are de ce să se teamă. Istoria spune că singura lor confruntare directă cu Brazilia la un turneu final a avut loc la Cupa Mondială din 1950, ținută chiar în Brazilia, unde gazdele au scos doar un 2-2.
De atunci, s-au mai jucat doar două amicale, în 2006 și-n 2013, ambele câștigate la limită de sud-americani: 2-1 și 1-0.
Echipele din America de Sud n-au pornit bine la acest Mondial. Uruguay s-a chinuit până în prelungiri ca să bată Egiptul, Peru a pierdut în fața Danemarcei, iar Argentina a oferit „bomba”, împiedicându-se de Islanda.
Brazilia vrea să-și spele și imaginea, dar să se revanșeze și pentru colegele de pe continent.