Selecţionerul Croaţiei, Zlatko Dalic, era în extaz după victoria categorică a echipei sale în faţa vicecampioanei mondiale Argentina (3-0), joi seara la Nijnîi Novgorod, sinonimă cu calificarea în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2018.
„Am învins marea echipă a Argentinei, cu cel mai mare jucător din lume, Messi. Am făcut un meci minunat, la nivel mai înalt nivel, din toate punctele de vedere. Am păstrat un bloc solid, iar tactica noastră a fost perfectă. Jucătorii au făcut exact ceea ce le-am cerut”, a declarat, după joc, Dalic, citat de Agerpres.
Zlatko Dalic: ”m meritat tot ceea ce am obţinut în acest meci”
După o primă repriză fără gol, croaţii s-au dezlănţuit în partea secundă, punctând de trei ori, prin Ante Rebic, după o eroare a portarului argentinian Caballero (53), Luka Modric (80) şi Ivan Rakitic (90+1).
„Ne-am creat trei ocazii în prima repriză, mai întâi prin Perisic, apoi prin Mandzukic, la care era mai greu să ratezi decât să marchezi, iar cea de-a treia prin Rebic. Le-am spus băieţilor la pauză să aibă răbdare, pentru că vor mai veni şi alte ocazii”, a continuat selecționerul croat.
Zlatko Dalic a conchis: ”Eroarea lui Caballero a deschis lucrurile pentru noi, însă meritam acel gol, pentru că nu era prima noastră ocazie, era a patra. Am meritat tot ceea ce am obţinut în acest meci”.
Cele mai tari glume cu Liviu Dragnea, după condamnarea la 3 ani și jumătate de închisoare în primă instanță
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!