Directorul aeroportului clujean, David Ciceo, a declarat că investiția se află în fază de evaluare și face parte dintr-un proiect mai amplu, estimat la 440 de milioane de lei, care trebuie finalizat până la sfârșitul acestui an.
”Având în vedere că au evoluat echipamentele tehnice – emițătoare radio, balizaj și iluminare, încercăm să ajungem la Categoria a III-a prin asigurarea condițiilor de operare având în vedere problemele pe care le avem cu ceața.
În momentul de față avem Categoria a II-a și avioanele pot ateriza la o vizibilitate orizontală de 300 de metri, iar dacă reușim Categoria a III-a atunci aeronavele vor putea ateriza la o vizibilitate de 150 de metri, ceea ce va însemna o îmbunătățire semnificativă și rar vor mai fi probleme cauzate de ceață”, a spus Ciceo.
Potrivit acestuia, proiectul mai prevede extinderea terminalului de pasageri plecări pe latura de Nord, contractul pentru execuție, în valoare de 225 milioane de lei, urmând să fie finalizat în luna februarie.
Jumătate din finanțare provine din fonduri europene.
Măsura va fi luată în condițiile în care, în perioadele cu ceață deasă, mai multe avioane nu au putut ateriza pe Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj-Napoca și au fost redirecționate fie la Budapesta fie la Sibiu sau Târgu Mureș.
În România, singurul aeroport care face parte din Categoria a III-a este ”Henri Coandă” București.
Citește continuarea pe Cluj24.ro.
ARTICOL PRELUAT DE PE CLUJ24.RO
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!