Măsura a fost luată începând cu luna ianuarie 2023.

„Începând cu luna ianuarie persoanele beneficiare de ajutor social, apte de muncă, domiciliate în satul Cășeiu, se vor prezenta în fiecare zi de luni a săptămânii, în funcție de câte ore au de efectuat, la ora 9, în fața Primăriei, pentru efectuarea orelor de muncă pe care trebuie să le presteze în folosul comunității.

Nerespectarea prezenței se va nota cu refuzul efectuării orelor de muncă, fapt care va conduce la suspendarea dreptului la ajutor social.

Beneficiarii din celelalte sate se vor prezenta la prestarea orelor de muncă la solicitarea consilierilor locali”, se arată într-un anunț al Primăriei Cășeiu.

„Venea fiecare cum îl tăia capul”

Primarul Silviu Boldor a declarat pentru Cluj24 că a decis luarea unei astfel de măsuri după ce a constatat că sătenii care primesc ajutorul social veneau fiecare când voiau pentru a munci în folosul comunității.

„Venea fiecare cum îl tăia capul, unul într-o zi, altul în altă zi, și am zis să fie o organizare, să ne organizăm în fiecare zi de luni luni și să-i punem la treabă. Beneficiarii de ajutor social prestează munci de curățenie la șanțuri, la capelă, la căminele culturale, de igienizarea văii unui pârâu unde se aruncă deșeuri. Depinde și de vreme”, a spus Boldor.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Potrivit acestuia, luni, în prima zi, s-au prezentat mai mulți beneficiari de ajutor social care au fost repartizați pe sectoarele de muncă în folosul comunității. Citește continuarea pe Cluj24.ro.

ARTICOL PRELUAT DE PE CLUJ24.RO

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.