Președintele Fundației Metropolis, Codin Maticiuc, inițiatorul campaniei „Spitale publice din bani privați”, a declarat, miercuri, că este extrem de onorat și smerit că se află la aceeași masă cu managerul SCJU și cu șeful Clinicii Dominic Stanca.
„Avem parteneri foarte puternici, Untold și Sports Festival, și ne vom ocupa de două secții ale clinicii, Maternitatea și Neonatologia. Anunțăm începerea lucrărilor și primii 250.000 de euro care vin pentru acest proiect. Renovăm și utilăm cele două secții, le aducem la nivelul standardelor anului 2023. Vreau să cred că și comunitatea din Cluj se va alătura acestui proiect”, a spus Maticiuc.
Primele lucrări de renovare care vizează Maternitatea Clinicii Dominic Stanca vor începe în luna mai și vor dura trei luni, iar în cea de-a doua etapă va fi modernizată unitatea de Neonatologie.
Valoarea totală a lucrărilor se ridică la aproximativ 500.000 de euro.
Fundația Metropolis a investit peste 2,4 milioane de euro în renovarea și utilarea spitalelor din România.
Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj-Napoca, Claudia Gherman, a precizat că unitatea medicală pe care o conduce își desfășoară activitatea în 33 de clădiri distincte, dintre care multe au peste 100 de ani vechime și care ar trebui reabilitate. Citește continuarea pe Cluj24.ro.
ARTICOL PRELUAT DE PE CLUJ24.RO