Șeful Poliției Locale din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, Marcel Bonțidean, a declarat pentru Cluj24 că pe Bulevardul Eroilor s-a desfășurat o acțiune de prevenire organizată de Poliția municipiului Cluj-Napoca, Poliția Locală, împreună cu reprezentanții firmelor Lime și Bolt, care gestionează trotinetele electrice.

„Clujenii, trotinetiști sau nu, au fost informați despre regulile de circulație pe care trebuie să le respecte dacă folosesc o trotinetă electrică, în vederea prevenirii accidentelor rutiere, dar și despre respectarea normelor de conviețuire socială și despre tot ceea ce înseamnă traficul trotinetelor electrice la nivelul municipiului.

Un punct important atins a fost cel legat de parcarea trotinetelor. În cursul anului 2022, Poliția Locală a ridicat peste 1500 de trotinete parcate ilegal, iar prin activitatea desfășurată am dorit să îi informăm pe cei care folosesc trotinete cum să le parcheze regulamentar”, a spus Bonțidean.

Prima acțiune din România

Sorina Mihai, din partea firmei Bolt, a precizat că acțiunea de la Cluj-Napoca a fost prima din România și va fi extinsă și în alte orașe unde se folosesc trotinetele electrice.

„Am vrut să reamintim utilizatorilor că regulile de circulație pot fi accesate în aplicațiile celor două firme și recomandăm ca, înainte de utilizarea unei trotinete, să fie parcurse aceste reguli. Am observat tendința utilizatorilor de a parca incorect trotinetele.

Dosarul morții unui militar român prin electrocutare, pe un tanc în Gara Alba Iulia, tergiversat până aproape de prescriere. Se pregătea pentru parada de 1 Decembrie
Recomandări
Dosarul morții unui militar român prin electrocutare, pe un tanc în Gara Alba Iulia, tergiversat până aproape de prescriere. Se pregătea pentru parada de 1 Decembrie

În aplicație avem, de asemenea, și modul începător pe care îl recomandăm să fie accesat și care are rolul de a reduce viteza de deplasare la 15 km/h, iar utilizatorii au mai multă siguranță. Recomandăm și folosirea căștii de protecție, deși nu este obligatorie”, a spus Sorina Mihai. Citește continuarea pe Cluj24.ro.

ARTICOL PRELUAT DE PE CLUJ24.RO

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

seaman651   •   02.03.2023, 22:24

Politia locala a ridicat trotinete parcate ilegal? Da' masini a ridicat? Sau era prea ocupata cu trotinetele?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.