Invitat la Podcastul lui Damian Drăghici, Cosmin Olăroiu a povestit cum a devenit antrenor. Acesta, deși mai avea un an de contract ca jucător, a decis să renunțe: „am avut o problemă la coloană când eram mai tânăr, mi s-a interzis să mai joc, am început să mă gândesc la alte variante, apoi am ales și am terminat la 26 de ani școala de antrenori, cu o notă maximă”, și-a amintit el.
Ca antrenor, Cosmin Olăroiu nu ezită să spună ceea ce crede: „pe un ton mai răstit, le spun, chiar dacă sunt jucători mari. Le fac observații și le înțeleg”. La podcastul lui Drăghici, a vorbit deschis despre un moment în care a intervenit pentru a-i împăca pe doi jucători.
Dacă nu ar fi acționat, conflictul ar fi escaladat: „sunt momente în care trebuie să arăți biciul, dar nu neapărat pentru a lua măsuri. În general, nu am avut probleme mari, m-au ascultat băieții, fie că au vrut, fie că nu au vrut. Tot timpul trebuie să găsim un echilibru. Odată, la antrenament, au sărit doi jucători internaționali și s-au ciocnit, s-au ridicat și voiau să se bată. Le-am spus să vină la mine, că am ceva de discutat cu ei. I-am pus pe două rânduri, am trecut prin mijloc, le-am dat la fiecare câte una, să se sature de bătaie, au râs toți, s-au îmbrățișat și au mers mai departe”, a spus râzând antrenorul.
Din nou antrenor în Emiratele Arabe Unite
Cosmin Olăroiu a devenit noul antrenor al Sharjah FC, potrivit comunicatului oficial al clubului de fotbal, care se află în prima ligă din EAU. Deși clubul l-a prezentat oficial, Olăroiu susține că există doar un acord verbal în acest moment. Antrenorul se află din nou în Emirate, după ce a activat în alte șapte sezoane (2011-2018), câștigând al treilea cel mai mare salariu din carieră. În România, s-a ocupat de FC Național (n.r. AFC Progresul București), FCSB, Poli Timișoara. Din 2007, a câștigat peste zece trofee în Asia (Arabia Saudită, Qatar, Emirate și China).
„Succesul nu înseamnă să câștigi ceva sau să faci ceva. Trebuie să ai mai multe aspecte de viață în care să crezi și ca să poți, la sfârșitul zilei, să mulțumești celui de Sus pentru ce ți-a dat, că până la urmă asta înseamnă. La sfârșitul zilei, doar tu poți să știi dacă ai avut succes sau nu, pentru că tu știi cine ești cu adevărat, nu cum te percep oamenii. Unii, deși au pregătire, nu riscă și invers, unii care prind oportunități, dar nu au pregătirea necesară”, a explicat Olăroiu.
Poți urmări podcastul integral pe YouTube.