Invitat la podcastul produs și găzduit în exclusivitate de canalul de YouTube Happyfish „Aproximativ discuții”, cu Gojira, Codin Maticiuc a povestit cum a fost să scrie despre viața lui Ion Balint, cunoscut în lumea interlopă drept Nuțu Cămătaru: „am fost martor la mai multe lucruri, am auzit fără să vreau. Nu a stat niciun moment să lucreze cu mine la carte. Eu, pur și simplu, eram acolo. De tăiat, am tăiat mult și eu, și avocații (n.r. – brut), legat de posibilele procese și penale, și civile”, a comentat afaceristul.
În plus, filantropul explică faptul că a avut mai multe comisii de cenzură: „primul am fost eu, când am spus ce lucruri să nu apară în carte, apoi au fost avocații și ultimul a fost el (n.r. – interlopul)”, a mai continuat Maticiuc.
Întrebat care a fost motivul pentru care a ales să scrie despre viața unui personaj controversat, condamnat la închisoare pentru mai multe infracțiuni, afaceristul a lămurit că nu și-a dorit să glorifice pe nimeni: „pur și simplu, eu, personal, sunt un vânător de povești. Am avut mereu o fascinație către zona asta de mafie și am zis «ok, m-aș duce la liderul mafiot de la noi» și am reușit să am acces la familia asta. M-aș bucura să văd o viață a lui Nuțu Cămătaru scrisă fără acordul lui, invit pe oricine să facă asta”, a răspuns Codin Maticiuc la podcast.
Nuțu Cămătaru a fost încarcerat în decembrie 2017, după decizia DIICOT. Procurorii îl acuzau, alături de alţi 51 de interlopi, de infracţiuni de violenţă, precum şantaj, cămătărie, tentativă de omor calificat şi omor deosebit de grav, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă letală fără drept. Ancheta a fost numită de presă „Dosarul Cămătarii şi Sportivii”.
Poți urmări podcastul integral pe YouTube.