Invitați la podcastul produs și găzduit în exclusivitate de canalul de Youtube Happyfish „Stai să zic eu”, cu Dragoș Mușat (Tetelu) și Cosmin Natanticu, Cuza și Emi și-au amintit că cea mai mare dorință a lor era să trăiască experiența Asia Express, iar când au fost chemați la negocieri, nu au întrebat nimic de bani.

„Nu ne-a interesat. Cred că dacă ne-ar fi spus că ne dă un euro, noi am fi mers pe un euro. Noi voiam să trăim Asia Express. A fost dureros momentul ăla. S-a plecat cu șanse egale, până la soldatul ăla. De aia am și avut o ieșirea nervoasă cu soldatul respectiv, noi aveam un avantaj în fața lor (n.r. Mihai și Elwira), nu știam exact timpul, că nu ne comunică nimeni informațiile astea, dar ca idee simțeam că ne îndepărtaserăm destul de mult de ei și prin rigiditatea soldatului ăluia, ne-au prins. Aia ne-a dărâmat”, a explicat Cuza la podcast.

Cuza și Emi, printre finaliștii emisiunii „Asia Express” în sezonul patru

Cei patru finaliști ai concursului au fost Cuza, Emi, Mihai și Elwira Petre. Cu toții au trecut prin probe de foc, însă doar o singură echipă a ajuns prima la Irina Fodor, gazda emisiunii.

În sezonul patru din Asia Express, nouă echipe și-au depășit limitele fizice și psihice într-o cursă contracronometru prin Turcia, Georgia, Iordania și Israel, scrie A1.ro. Ultima cursă s-a întâmplat pe străzile din Tel Aviv și Ierusalim, două cele mai mari orașe din Israel.

Român cu Lamborghini, acuzat de ANAF că nu poate justifica investiția. Fiscul a evaluat bolidul la 1,8 milioane de lei și a cerut impozit pe venit. Cum s-a terminat procesul
Recomandări
Român cu Lamborghini, acuzat de ANAF că nu poate justifica investiția. Fiscul a evaluat bolidul la 1,8 milioane de lei și a cerut impozit pe venit. Cum s-a terminat procesul

După ce s-a difuzat finala „Asia Express” la tv, Cuza le-a transmis un mesaj fanilor pe contul de Instagram, asigurându-i că întreaga experiență a fost de neuitat.

„Am câștigat mai mult când nu am câștigat… am câștigat un frate @emi.ntz, am câștigat o viață frumoasă și v-am câștigat pe voi!!! Povestea s-a terminat. Am reușit să o trăim pe toată. Asia Express pentru noi a fost mai mult decât un concurs, mai mult decât un show tv… a fost o lecție în viață, un profesor bun care ne-a învățat că nimic nu ține veșnic, nimic nu e capital… dar poate cel mai important: parcursul și experiența contează mai mult decât rezultatul. Am avut șansa să cunoaștem sute de oameni minunați, am dormit în zeci de case și am mers cu sute de mașini. Nu am avut bani, telefon, mașină sau casă, dar le-am avut pe toate”, a fost postarea de pe Instagram.

„Am avut șansa să descoperim niște colegi minunați și să concurăm în finală cu cei mai buni dintre noi, așadar felicitări @mihaipetreofficial și @elwirapetreofficial! Cât despre oamenii din echipă: RECUNOȘTINȚA este cel mai puternic sentiment pe care vi-l port. (…) Suntem mândri de noi și de tot ce am făcut în această competiție și nu cred că se putea termina mai bine. Vă mulțumim din suflet pentru zecile de mii de mesaje de încurajare și de simpatie. Suntem cu toții parte din ceva grozav. Vă mulțumesc, vă iubesc și pe curând frumoșilor. Echipa bip bip bip… a jucat finala Asia Express!”, a mai menționat Cuza.

Poți urmări podcastul integral pe YouTube.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Știrileprotv.ro
Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Boris ajunge în România și aduce lapoviță și ninsoare la jumătatea lunii septembrie. Meteorologii vin cu vești proaste despre starea vremii
FANATIK.RO
Boris ajunge în România și aduce lapoviță și ninsoare la jumătatea lunii septembrie. Meteorologii vin cu vești proaste despre starea vremii
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
GSP.RO
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
Cele 6 lucruri pe care să nu le faci dacă vrei să te ocolească ghinionul în ziua de vineri, 13 septembrie. Mare atenție la al treilea
FANATIK.RO
Cele 6 lucruri pe care să nu le faci dacă vrei să te ocolească ghinionul în ziua de vineri, 13 septembrie. Mare atenție la al treilea
'Am băgat foarte mulți bani'. Imagini din apartamentul de 250.000 de euro al Andreei Tonciu / FOTO
Unica.ro
'Am băgat foarte mulți bani'. Imagini din apartamentul de 250.000 de euro al Andreei Tonciu / FOTO
"De o săptămână este acolo". Fotbalistul care a plecat de la FCSB are o soacră celebră: "Fata mea a nimerit un băiat bun" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
"De o săptămână este acolo". Fotbalistul care a plecat de la FCSB are o soacră celebră: "Fata mea a nimerit un băiat bun" | EXCLUSIV
"Şacalul", bănuit că a ucis mai multe femei. Gafe colosale făcute de anchetatori, înainte ca Delia să fie omorâtă
Observatornews.ro
"Şacalul", bănuit că a ucis mai multe femei. Gafe colosale făcute de anchetatori, înainte ca Delia să fie omorâtă
Horoscop 13 septembrie 2024. Fecioarele au în față o zi care vine cu un ajutor neprețuit pentru a dezlega anumite noduri interioare
HOROSCOP
Horoscop 13 septembrie 2024. Fecioarele au în față o zi care vine cu un ajutor neprețuit pentru a dezlega anumite noduri interioare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI