În 2019, a participat la emisiunea iUmor, moment în care i-a impresionat pe jurații Cheloo, Delia și Mihai Bendeac cu întâmplări de la începuturile sale muzicale.
Cu siguranță, fanii își amintesc de Varză și de la emisiunea Taxi Driver de pe Național TV. Până să ajungă în lumina reflectoarelor, Daniel Ilie a cochetat cu improvizația, câștigând 27 de premii cu brigada lui artistică și cu teatrul.
Invitat la podcastul produs și găzduit în exclusivitate de canalul de Youtube Happyfish „Stai să zic eu”, cu Dragoș Mușat (Tetelu) și Cosmin Natanticu, Daniel Ilie și-a amintit despre perioada comunismului.
„Eu am mai fost arestat pe vremea lui Ceaușescu, de la Cenaclul Flacăra. Cred că din câte a făcut Păunescu la unul singur nu am fost. În rest am fost în toată țara, la toate cenaclurile. Eram punker, îmi adusese tata o haină de la gărzile patriotice, pe care eu scrisesem AC/DC, Queen, toate care erau (…) M-au luat, m-au prins la țigară, direct pe sus, direct în dubă. Te bătea poliția (…). Venea din 20 în 20 de minute câte un milițian. Nu ne lăsa să stăm, ne ridica în picioare, apoi venea următorul și făcea mișto de noi”, a povestit comediantul.
Daniel Ilie a vorbit și despre cum a fugit din armată să-și vadă iubita, cu pretextul că are acasă video, însă nu a reușit să mai facă rost.
„Toată unitatea mea, unii erau îmbrăcați în gunoieri etc., mă aștepta. A trebuit să anunțe la Marele Stat Major și mă căuta toată armata cu poliția. Dacă mă găsea Poliția înainte, mă duceau în dezertoriu doi ani. Unitatea mea de aia mă căuta ca să mă găsească prima, să anuleze toată treaba”.
„Au venit cu Puiu, cu unchiul, cu tata, cu mașina m-au luat din Poiana Brașov, am venit la unitate, m-au băgat acolo, m-au ras în cap și m-au băgat la arest, am făcut 27 de zile de închisoare”.
Poți urmări podcastul integral pe YouTube
– Articol în parteneriat cu HappyFishTV –