Jurnalistul a avut numeroase oportunități unice în cariera sa profesională: a participat la ultima finală a Cupei Cupelor UEFA înainte să se desființeze acum 22 de ani, a transmis din fața casei lui Ronaldo, l-a văzut pe Hagi în ultimul campionat EURO 2000 înainte ca acesta să se retragă, a scris „Steaua, legenda unei echipe de fotbal” în 2008, carte care a fost premiată inclusiv de Asociația Presei Sportive din România.

Avea 13 spre 14 ani atunci când a început Revoluția. Invitat la podcastul produs și găzduit în exclusivitate de canalul de YouTube Happyfish „Boomerul și Milenialu”, cu Silviu Petcu și Alexandru  Zob, Cătălin Oprișan a vorbit sincer despre România postcomunistă.

„Eu zic că România este o țară închisă. Județul Vâlcea are
80.000 de oameni care lucrează și 120.000 de pensionari și de întreținuți. Un
om care lucrează ține unul și jumătate în cârcă. Este un județ mort (…).
Singurul combinat de oțeluri speciale, cel din Târgoviște, a intrat în
faliment. Nu-i de glumă. Ce am făcut noi după Revoluție încoace? Avem vreun
spital? Câte școli sunt în București în momentul în care moare nea Nicu în
decembrie 89? 311. Câte sunt astăzi? 311. Nu am făcut o școală în 32 de ani.
Două etaje, nu supraetajată, o întindere așa. Populația a rămas aceeași, nu a
mai crescut. Am luat-o razna (…). Ce, că trecem la bulgari fără viză. Uau, ce
tare. Ce, că mergem la turci, mâncăm la all inclusive și cădem pe sub masă.
Uau, ce tare. În rest, ce am făcut? În ce am excelat?”
, a fost de părere celebrul
jurnalist.

Poți urmări podcastul integral pe YouTube

– Articol în parteneriat cu HappyFishTV – 

 
 

Urmărește-ne pe Google News