Prezentă la o întâlnire cu presa, foarte punctuală şi extrem de cochetă, actriţa franţuzoaică a fost destul de evazivă în unele răspunsuri, refuzând de exemplu să spună dacă este îndrăgostită sau să comenteze relaţia pe care a avut-o cu celebrul regizor Francois Truffaut, a cărui muză a fost. Totuşi, a făcut câteva mărturisiri de suflet, din care cea mai apropiată de publicul românesc este cea legată de filmul „Cenuşă şi sânge”, debutul său regizoral, filmat în România în 2008.

Actriţa a vorbit despre Olga Tudorache, pe care a distribuit-o în lungmetrajul său, alături de Tudor Aaron Istodor, Ion Besoiu sau Adrian Păduraru. „Îmi amintesc cum am întâlnit-o şi cum am implorat-o să vină să joace în acest film în care, la început, nu prea avea dorinţa de a juca. Am fost foarte impresionată de forţa ei, de intensitatea ei şi de caracterul ei. De fiecare dată când am revenit la Bucurşti, am mers să o vizitez. Şi îmi spunea: „De ce te arunci să fii şi regizor când ai putea să te mulţumeşti să fii doar actriţă?”. Am spus că nu ştiu. Şi m-a întrebat: „Cum, faci lucrurile fără să ştii de ce le faci?”. Şi i-am spus că da. Mi-a răspuns că sunt nebună”, îşi aminteşte Fanny Ardant. Ea a mai adăugat că a fost foarte impresionată de actorii români, care fac şi teatru şi film, acesta din urmă fiind considerat drept „un lux”.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Fanny Ardant, la TIFF: "Am implorat-o pe Olga Tudorache să joace în filmul meu" / VIDEO

Olga Tudorache a fost foarte dorită de Fanny Ardant în filmul ei

Actriţa în vârstă de 69 de ani a mai declarat că este pasionată de poezie şi că prima carte românească pe care a citit-o a fost un roman al lui Mircea Eliade. „A fost un roman, dar un roman scris de un poet. Era o carte în care intrai în atmosferă, chiar dacă nu înţelegeai ceva – te lovea în inimă”.

Îndrăgostită de meleagurile transilvane, actriţa a mărturisit că revine în România cu plăcere de fiecare dată când are ocazia: „Când am descoperit Transilvania a fost pentru mine imaginea unei lumi, a unui peisaj al eternităţii. Care există de foarte mult şi care va continua să existe în forma asta mult timp de acum încolo”, a mai spus Fanny Ardant.

Actriţa al cărei nume complet este Fanny Marguerite Judith Ardant a lucrat cu regizori importanți precum Claude Lelouch, Alain Resnais, Costa Gavras, Sydney Pollack, Franco Zeffirelli sau Ettore Scola și i-a avut ca parteneri pe ecran, printre alții, pe Gérard Depardieu, Vittorio Gassman, Catherine Deneuve, Harrison Ford și Cate Blanchett.

Una dintre cele mai importante colaborări, încă de la începutul carierei, a fost cu legendarul cineast francez Francois Truffaut, care i-a devenit și partener de viață şi căruia i-a dăruit un fiu. Ultimul lui film, „Vivement Dimanche”, i-a adus lui Ardant a doua nominalizare la premiile César.

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România
Recomandări
Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

În 2009, Fanny Ardant debutează în regie cu Cenușă și sânge (Cendres et sang), coprodus de Libra Film. Filmul a fost turnat, în proporție de 90% în România. Una dintre cele mai recente și mai temerare apariții pe marele ecran e cea din Lola Pater (r. Nadir Moknèche, 2017), film lansat anul trecut la Locarno. Fanny Ardant interpretează un transsexual care se reconciliază cu fiul său, pe care l-a părăsit atunci când a decis să facă operația de schimbare de sex.


Citește și: REPORTAJ/ Cum se schimbă Clujul când apare TIFF-ul. Trecătorii, la braț cu actorii!


 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI