O filmare cu toată întâmplarea a început să străbată Internetul în lung și-n lat, în ea fiind prezent Leșe, pe scenă, alături de alți muzicieni, fix în momentul în care a lăsat deoparte fluierul, apostrofându-i pe organizatori: „Gata, la revedere! Am zis să închideți ușa, a intrat doamna. Gata. Puteți să jurați, să scrieți unde vreți, nu mă interesează. Eu am spus ceva: Gata. Îmi pare foarte rău. Nu ne jucăm. Poate să vină mama, poate să vină Hristos… Gata cu minciunile… Credeți că vă trageți de șireturi cu cine vreți?”, a spus Grigore Leșe. Preț de mai bine de zece minute interpretul le-a ținut o lecție de morală celor prezenți.

Concertul pe care Leșe trebuia să îl țină în satul său natal a fost organizat de Primăria locală, cu ocazia cinstirii eroilor, pe 5 decembrie, la 100 de ani de la Marea Unire.

Contactat de Libertatea, viceprimarul Vasile Kraus a declarat: „Până la urmă s-o ținut recitalul. Ce ați văzut pe filmare sunt doar câteva minute. Ne-o certat un pic, că de ce nu s-or închis ușile, dar noi îl cunoaștem, el rămâne ca și artist, și să îl suportăm cu… mofturile lui, ca să zic așa. Până la urmă a ținut un recital de vreo 40-45 de minute, iar lumea o și uitat de incidentul de la început”, a precizat edilul, exclusiv pentru Libertatea.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

El a mai adăugat că Grigore Leșe a venit „ca fiu al Lăpușului, ca lăpușan” și că nu a cerut niciun ban pentru concertul susținut cu acest prilej.

Leșe nu se află la primul incident de acest fel. În urmă cu mai bine de trei ani, la Toronto, folcloristul a avut o astfel de ieșire, după ce un copil a început să plângă în timpul concertului său, familia acestuia fiind trimisă afară. De altfel, Leșe nu scapă nicio ocazie pentru a le face morală celor care îi deranjează spectacolele, în timpul acestora cerând în mod expres liniște absolută și dacă se poate cât mai puțină mișcare în public.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Ce a cumpărat o româncă din Elveția cu doar 25 de lei: "E super deal"
Observatornews.ro
Ce a cumpărat o româncă din Elveția cu doar 25 de lei: "E super deal"
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI