Acesta are 33 de milioane de pixeli, de patru ori mai mult decât 4K UHD (3.840 x 2.160 pixeli) și de 16 ori mai mult decât rezoluția Full HD (1.920 x 1.080 pixeli).
Reamintim, primul televizor 8K disponibil la nivel comercial a fost prezentat în 2015 de către grupul japonez Sharp, iar acesta costa incredibila sumă de 133.00 de dolari, potrivit CNBC, cât două autoturisme de lux.
Dar acela nu era OLED. Avantajul ecranelor OLED este că pixelii se aprind individual, nemaifiind necesară iluminarea de fundal. De asemenea, ecranele OLED au negrul cel mai pur și un contrast foarte puternic.
A cucerit deja lumea smartphone-urilor
Acestea sunt, de altfel, explicațiile pentru care ecranele AMOLED au devenit atât de populare în lumea smartphone-urilor. Samsung este cel mai mare producător de ecrane AMOLED, iar mai nou inclusiv Apple a lansat modelul iPhone X cu ecran OLED, acesta fiind produs chiar de către rivalul Samsung.
OLED vs QLED
Mai nou, însă, ecranele OLED sunt tot mai populare și pe televizoarele inteligente. Aici lider este, însă, LG, care are în oferă foarte multe modele. De asemenea, inclusiv grupurile japoneze Sony și Panasonic au în ofertă televizoare cu ecran OLED, însă panourile respective sunt produse de către LG Display.
Pe de altă parte, Samsung folosește tehnologia QLED în televizoarele sale de top, bazată pe quantum dot. Tehnologia QLED are avantajul de a fi mai luminoasă decât OLED, dar necesită iluminare de fundal. Acest lucru duce la creșterea consumului de energie.
Care sunt dezavantajele
Acestea fiind zise, nici ecranele OLED nu sunt perfecte. Acestea nu au o luminozitate foarte mare, sunt mai greu de produs și mai scump. De asemenea, absolut orice ecran OLED prezintă fenomenul ”burn-in”, când, după o perioadă, rămân imagini fantomatice pe fundal.
Revenind la televizorul LG cu ecran 8K, gigantul coreean nu spune prețul, însă produsul va putea fi admirat la târgul Consumer Electronics Show 2018, care va începe în Las Vegas în data de 7 ianuarie.
LG Display nu vinde direct televizoare consumatorilor. În schimb, ecranele sale sunt folosite de alți producători pentru a realiza smart tv-uri, astfel că este cel mai probabil ca acest ecran să apară în produse realizate de către compania-soră LG Electronics.