Anunțul făcut de compania austriacă la Bursă face trimitere la faptul că extracția țițeiului și gazelor, precum și prelucrarea acestora, nu vor atinge 75% din activitatea integrală a OMV-Petrom, prag stabilit prin Regulament (Regulamentul UE 1854/2022) de Comisia Europeană și adoptat de România.
Potrivit calculelor guvernamentale, atât OMV, cât și ROMGAZ ar urma să plătească o suprataxă de 60% pe profiturile înregistrate pe acest gen de activități, în cazul că ele depășesc 75% din activitatea celor două companii.
ROMGAZ „se califică”. Însă la OMV, statul român ar putea să fi calculat greșit, potrivit unor surse din piața de gaze și din sfera de reglementare a energiei, consultate în aceste zile de CursDeGuvernare.
Potrivit surselor, OMV se bazează pe modul de organizare internă a companiei, precum și de relația cu celelalte companii din grup, atunci când vine vorba de fiscalizarea activităților.
Schema care ar putea scuti OMV de suprataxare
Iată schema în 3 puncte, care ar putea scuti OMV de prevederile OUG de suparataxare (OUG nr. 186, din 29 decembrie 2022), în baza Regulamentului european:
1. Activitățile suprataxate – în cazul că vor depăși 75% din activitatea totală a companiilor – se referă numai la extragerea de petrol, gaze și cărbune, precum și la prelucrarea efectivă a acestora.
2. OMV-Petrom extrage țiței din România, însă cantitățile trimise către stațiile proprii de rafinare nu sunt facturate, întrucât acestea sunt în interiorul companiei.
Facturile se emit abia către divizia care operează stațiile de carburanți. Or, marile profituri vin din extracție.
3. O situație asemănătoare are loc și la extracția de gaze. Din totalul extras de companie, o parte merge către Centrala de la Ploiești, unde cu ajutorul gazului e produsă energia electrică. Între 20 și 25% din cantitatea de gaze ocolește, astfel, facturarea ca activitate de extracție.
În această situația, va fi dificil pentru autoritățile române să stabilească, din punct de vedere fiscal, ce anume e extracție și prelucrare, din cifrele de afaceri pe carburanții de la pompă produși în România și curentul electric – ambele rezultate în baza extracției și prelucrării în România.
Potrivit surselor CursDeGuvernare.ro, dacă în cazul OMV-Petrom situația se complică tocmai din dificultățile de evaluare prezentate mai sus, în cazul ROMGAZ lucrurile sunt clare: în acest moment compania românească trebuie să plătească suprataxa.
Cum s-a ajuns aici, puteți citi pe Curs de Guvernare.