Ea a primit cadou, joi noapte, în Clubul Princess, unde a fost adusă cu limuzina de către impresara ei, Oana Craioveanu, un număr de striptease şi, chiar dacă părea ruşinată de situaţie, l-a pipăit pe dansatorul care mima gesturi erotice în jurul ei. De departe însă, pentru Adelina cel mai emoţionant moment al serii a fost cel în care Jean de la Craiova şi-a făcut apariţia la petrecere cu un buchet imens de flori. Ea a mai avut parte de încă o surpriză: a primit un tort uriaş, care a fost cărat pe scenă de patru băieţi şi pe care era imprimată o poză de-a ei şi urarea La mulţi ani, atât pentru ea, cât şi pentru club, care a împlinit 8 ani. “Am un singur regret, acela că la 25 de ani nu am încă o familie, dar va veni şi asta. Deocamdată nu există nici un bărbat în viaţa mea”, ne-a spus Adelina.

Adelina, mămică de tripleţi?

Libertatea i-a dăruit Adelinei, de ziua ei, un cadou inedit: un tablou în care am înrămat  pagina I a ziarului, pe care am realizat-o cu date fictive, totul fiind o glumă elaborată. Titlul „Adelina Pestrţu, mămică de tripleţi!”, a amuzat-o teribil, dar a şi înduioşat-o. „Îmi place maxim. Mulţumesc Libertatea! Sunteţi extraordinari, sunteţi foarte tari! Chiar îmi doresc să am copii, exact cum aţi scris şi voi aici. Acest tablou îşi va găsi un loc de cinste pe unul dintre pereţii casei mele. Nu ştiu dacă vor fi trei, dar cu siguranţă în viitor îmi doresc copii. Nu mi-am propus neapărat o vârstă la care să devin mamă, dar deocamdată nu am iubit. Aşa că… mai durează”, ne-a mărturisit vedeta.
Foto şi video: Robert Hanciarec

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Libertateapentrufemei.ro
Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Cum se conduce, de fapt, în mod corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia în perioada rece
FANATIK.RO
Cum se conduce, de fapt, în mod corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia în perioada rece
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
Observatornews.ro
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte
HOROSCOP
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI