Actriţa, acum în vârstă de 77 de ani, spune că atunci când l-a cunoscut pe Cary Grant avea 23 de ani şi că, în ciuda faptului că era „foarte afectuoasă cu Cary”, era îndrăgostită de soţul său şi că nu s-a putut decide să facă o schimbare atât de importantă şi să îl părăsească. La baza deciziei sale stătea dorinţa sa enormă de a avea „un soţ legitim, copii şi o familie la fel ca toată lumea”.
Sofia şi-a întâlnit viitorul soţ când ea avea 16 ani şi el 38, la un concurs de frumuseţe unde ea era participantă şi el membru în juriu. Căsătorit şi tatăl a doi copii, acesta nu era o apariţie atrăgătoare, dar pentru tânăra fată -care nu fusese acceptată de tatăl său, deja căsătorit cu o altă femeie când Loren s-a născut- acesta a reprezentat totul. Ponti a divorţat şi cei doi s-au căsătorit trei ani mai târziu, având uin mariaj fericit până la moartea lui în 2007, potrivit Realitatea.net.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Viva.ro
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
FANATIK.RO
Ce să plantezi în decembrie în grădină ca să ai recoltă bună la primăvară. Secretele grădinarilor cu experiență
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor