Potrivit anchetatorilor, deputatul UNPR Mihail Boldea, fost membru PDL până în octombrie 2011, ar fi comis ilegalităţile ajutat de alte 22 de persoane, printre care şi un avocat. Acuzaţii ar fi vândut locuinţe şi terenuri, deşi nu le aparţineau. Printre păgubiţi se numără şi familia Toniţă, care a cumpărat, în 2004, un apartament în Galaţi de la un cunoscut de-al lui Boldea, care pe vremea aceea era avocat.
“Am dat atunci 100.000 de lei, iar după ce am terminat renovările, am primit o citaţie pentru că un cetăţean moldovean a contestat vânzarea, spunând că e casa lui”, ne-a declarat Valentina Toniţă, în locuinţa căreia au avut loc descinderi ieri, chiar de ziua fiului ei. Potrivit femeii, cel care a pretins că e proprietar i-a dat în judecată şi pe ea, şi pe vânzător, acesta din urmă fiind reprezentat în instanţă chiar de deputatul Mihail Boldea. Valentina a aflat în timpul procesului că ar fi implicat şi Boldea, căruia a mers să-i ceară socoteală. Fără succes însă: “Mi-a spus că el e mână în mână cu DNA, iar eu sunt un nimeni!”. Acum, gălăţeanca se teme că îşi va pierde casa: “O să rămân pe drumuri pentru că parlamentarul ăsta m-a ţepuit”, ne-a declarat ea. Deputatul a fost audiat, ieri, la Galaţi, dar a negat toate acuzaţiile care i se aduc. Ba mai mult, Boldea a acuzat DIICOT Galați că i-ar fi presat pe foștii lui clienți să dea declarații împotriva sa.
Politicianul are o vilă şi patru apartamente
Deputatul UNPR Mihail Boldea, fost membru PDL până în octombrie 2011, cercetat într-un caz privind înşelăciune cu terenuri, are, potrivit declaraţiei sale de avere, o casă, patru apartamente şi două terenuri, iar în 2011 i-a donat lui George Ştefan Boldea trei apartamente şi a acordat împrumuturi în valoare de 270.000 de euro. Deputatul are două depozite bancare din 2006 – de 110.000 de lei şi de 60.000 de lei.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro