Cei care se află acum în preajma Nikitei susţin că, pentru aceasta, necazurile au început în momentul în care poliţiştii din Malaga i-au bătut la uşă şi au săltat- o din locuinţa în care stătea cu chirie. “Cineva, posibil chiar soţul ei, a reclamat-o că şi-ar fi altoit fetiţa de nici doi ani în public, de mai multe ori. Există martori, că altfel nu veneau s-o aresteze”, ne-au povestit sursele noastre. După 72 de ore în care a fost chiriaşa arestului Comisariatului Poliţiei din Malaga, unde a fost interogată, Nikita a “aterizat”, culmea!, într-un centru secret pentru femei maltratate.

Nu vrea să mai vină în România

“Vrea să se apere. Zice, probabil, că e bătută de soţ. Numai aşa poate să-şi recupereze copilul, care i-a fost luat. Vineri (n.r. – 7 ianuarie) a fost audiată de judecătorul care se ocupă de caz. Peste câteva zile va avea un nou termen în care va trebui să-l convingă pe magistrat că este nevinovată. Aici, în Spania, legile care protejează mama şi copilul sunt foarte drastice. Cine îşi bate soţia sau copilul poate ajunge la închisoare”, au adăugat aceleaşi surse.

Legat de această situaţie, Nikita ne-a declarat ieri telefonic: “Am stat 72 de ore în puşcărie pe nedrept! Am fost maltratată de poliţişti! Mi-au dat drumul, deoarece nu am avut antecedente penale! Nu vreau să vin în România, că nu am ce face acolo. Aici e oricum un trai mai bun! Abia aştept să-mi văd copilul”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Știrileprotv.ro
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro

Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Locul de muncă în care poți face bani frumoși. Se plătește în lire sterline, n-ai nevoie de studii superioare, dar ești obligat să ai un câine
FANATIK.RO

Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Creatura care întinerește în loc să îmbătrânească. A fost descoperită recent și ar putea revoluționa medicina

CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro

EXCLUSIV. Imagini surprinse cu "Şacalul" după ce a abandonat cadavrul Denisei
Observatornews.ro
EXCLUSIV. Imagini surprinse cu "Şacalul" după ce a abandonat cadavrul Denisei
Horoscop 17 septembrie 2024. Capricornii s-ar putea să se trezească cu provocări majore de la partenerii cei mai importanți
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI