Manechinul olandez Rosalie Van Breeman (47 de ani) l-a întâlnit, prima dată, pe celebrul actor francez Alain Delon în timpul turnării unui videoclip pentru cântecul "Comme au cinéma". Cei doi au rămas împreună timp de 11 ani, între anii 1987-2002, şi au avut împreună doi copii: pe Anouschka (22 de ani) şi Alain-Fabien (18 ani).
Acum, cei doi au fost văzuţi din nou împreună în vacanţă pe insula Sylt din Germania pentru a serba aniversarea ei. Teribil de atent şi extrem de tandru cu frumoasa lui parteneră şi mamă a copiilor lui, Alain Delon a dovedit că şi la cei 77 de ani pe care îi are farmecele lui mai funcţionează însă. Se pare că cei doi au păstrat mereu legătura de dragul copiilor şi acum s-au hotărât să-şi mai dea o şansă ca şi cuplu.
Cu atât mai curioasă este reluarea legăturii dintre cei doi, cu cât fiul lor a dezvăluit anul acesta, într-un interviu, că Delon o bătea pe Rosalie, ba chiar i-ar fi rupt 8 coaste şi nasul de două ori în timpul relaţiei lor care a durat 11 ani…
Născut pe 8 noiembrie 1935, în oraşul Sceaux, din apropiere de Paris, Alain Delon este unul dintre cele mai importante nume din cinematografia franceză. Actorul a jucat în peste o sută de filme, într-o carieră de peste 50 de ani, iar câteva dintre ele, „Rocco şi fraţii săi”, „Ghepardul”, „Laleaua neagră”, „Clanul sicilienilor”, sunt considerate capodopere ale celei de-a şaptea arte. Citeşte şi: La 77 de ani, Alain Delon are un singur REGRET: Romy Schneider! Vezi FABULOASA lor POVESTE DE DRAGOSTE! FOTO DE COLECŢIE