„Nu cred că este o rivalitate între noi. Suntem singurele două artiste românce care au avut succes în ultimii doi ani, în străinătate, și era normal să se facă această comparație între noi două, dar nu cred că există o rivalitate nici din partea ei și nici din partea mea.
Fiecare e pe drumul ei, eu cânt un alt gen de muzică, ea la fel. În același timp, o apreciez foarte mult ca și artist și pot să zic că a fost un model pentru mine. Sunt sigură că și ea apreciază munca mea”, a spus Alexandra Stan pentru perfecte.ro.
Alexandra Stan (23 ani) este o solistă vocală din România. A lansat primul ei single, „Lollipop (Param Pam Pam)”, spre finalul anul 2009. Al doilea single, „Mr. Saxobeat”, s-a bucurat de un succes internațional enorm, devenind un hit. S-a vândut în aproape 1.000.000 de exemplare în mai puțin de un an, ajungând în top 5 în peste 20 de țări, cum ar fi Noua Zeelandă și Marea Britanie și în top 30 în Australia, Canada și Statele Unite. A lansat albumul de debut – „Saxobeats”- în august 2011.
Inna, pe numele adevărat Elena Alexandra Apostoleanu (26 ani), este o cântăreață de muzică dance și house din România. A devenit celebră în 2008, după ce a început să colaboreze cu echipa de producători Play & Win. Primul său single, „Hot”, a ajuns pe primul loc în clasamentele radio din România, Bulgaria, Polonia, Rusia, Ungaria, Turcia și Grecia.
În 2009, piesa „Hot” a fost nominalizată la categoria „Cea mai bună melodie internațională” în cadrul ceremoniei Premiilor Eska. În toamna aceluiași an, Inna a câștigat trofeul pentru „Cel mai bun interpret român” la premiile MTV Europe Music Awards.
În 2011 a lansat cel de-al doilea album de studio, „I am the club rocker”, și a susținut concerte în mai multe țări europene și în Mexic. Şi în 2012, Inna a continuat să rupă topurile muzicale cu piesele „OK”, „Tu şi eu”, „Caliente” și „INNdiA”.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!