Berbec
Stilul cubist sau art nouveau îţi face cu ochiul, la fel ca orice alte noi tendinţe, care îţi solicită imaginaţia. Minimalismul e pe gustul tău: nu suporţi să duci lipsă de spaţiu şi trebuie să ştii de unde iei un lucru când ai nevoie de el.
Taur
Optezi pentru piese de mobilier care conferă comoditate. Un pat în care să te lăfăi, fotolii, canapele, scaune moi, mese la care lumea nu va sta niciodată înghesuită.
Gemeni
Nici gemenii nu suportă înghesuiala. Fiind persoane foarte sociabile, îşi pregătesc locuinţa pentru oaspeţii care deseori îi vor trece pragul. Ca sa-i impresioneze, folosesc des decoraţiuni cu statut de opere de artă: statuete, vase, tablouri.
Rac
Când racul se duce să vadă un apartament pe care ar vrea să-l închirieze sau să-l cumpere, prima încăpere pe care o va vizita va fi cea de baie. Pentru că de aici porneşte ordinea şi curăţenia!
Leu
Interesaţi de modern şi de monden, leii vor căuta să nu duca lipsă de aparate şi electrocasnice care să le facă viaţa uşoară. Leii vor aloca un spaţiu special oaspeţilor, mergând până la amenajarea unui bar foarte şic. Leul e atras în principal de nuanţele prin care trece soarele de la răsărit până la apus.
Fecioara
Reprezentanţii acestei zodii aleg piese de mobilier utilitare, uşor de curăţat şi întreţinut. Un rol deosebit îl au piesele pentru depozitare, fecioara având mania să pună totul în ordine, sa nu încurce circulaţia prin casă
Balanţa
Balanţa iubeşte lumina. Materialele care o reflectă, oglinzile şi sticla sunt pe gustul ei. Culorile pastelate îi vor domina locuinţa. Va alege textile moi şi piese de mobilier mari şi confortabile.
Scorpion
Vrei o casă care să lase cu gura căscată pe cei care îţi trec pragul. Mobilierul ales e trainic, confortabil şi de calitate. De pildă: covoare în care se afundă piciorul, fotolii şi canapele moi.
Sagetător
Culorile vii sunt „lege”, precum verdele sau portocaliul. Sagetătorul nu va suferi lipsa confortului doar de amorul artei, de dragul unui stil decorativ în voga. Paturile, mesele şi scaunele vor fi confortabile, ceea ce nu înseamnă că nu pot avea materiale sau forme deosebite.
Capricorn
Materialele de construcţie extrase sau fabricate din pământ vor fi cele alese de capricorni: piatra naturală pentru pardoseală, cărămizi netencuite pentru zidurile exterioare sau alte incinte. Lemnul e şi el prezent din plin.
Vărsător
Vărsătorului îi place să-şi surprindă vizitatorii cu neobişnuitul unor obiecte: o încuietoare de uşi foarte veche, de exemplu. O să expună obiecte haioase, cum ar fi jucăriile sexuale, şi nu va pregeta să pună pe perete desene ale copiilor săi.
Peşti
Culoarea apei e cea mai iubită de peşti. Albastrul cu nuanţele sale e prezent locuinţa acestor nativi. Pentru peşti e foarte important mirosul unei încăperi. Bucătăria va dispune de toate sistemele posibile care să înlăture din nări urmele de gătire.