Fotoreporteii Libertăţii au surprins-o pe Anda, în Princess Club, împreună cu Roxana Vancea şi încă o prietenă. Cele trei au mers să se distreze şi să vadă live concertul celor de la B.U.G. Mafia. Şi aşa s-a şi întâmplat pentru o vreme. Anda a dansat, s-a fotografiat alături de amicele ei, însă apoi ceva s-a schimbat. Anda a părut extrem de tristă şi de gânditoare, atunci când nu era nevoită să le zâmbească celor din jur. Chiar şi în timp ce dansa, gândurile ei erau departe, cufundate în melancolie. Ea a fost surprinsă privind în gol în mai multe rânduri şi fiind efectiv desfigurată de tristeţe, deşi cei din jurul ei se distrau. Faptul că voia să fie într-o atmsoferă intimă este indicat şi de faptul că a apărut îmbrăcată destul de lejer, cu părul strâns în coadă şi cu un machiaj foarte discret. Ea a dat impresia că a şi slăbit foarte mult.
Este posibil ca Anda să fie afectată de evenimentele recente din viaţa ei:  Victor Slav s-a căsătorit cu Bianca Drăguşanu, iar presupusa ei relaţie cu designerul Cătălin Botezatu a luat sfârşit. Acestea par să fie motivele pentru care cântăreţa este deznădăjduită, dar încearcă să meargă la distracţie pentru a uita de ghinionul în amor şi pentru a fi în compania prietenilor.
Totuşi despre idila cu Bote s-a spus că ar fi o strategie de PR, o campanie de imagine. Asta deşi ei nu au recunoscut niciodată acest lucru. Cătălin a explicat de curând la „Acces Direct” motivul separării: „Decizia am luat-o de comun acord (sic.). Anda are multe concerte, multe proiecte. Am luat o pauză, după care vedem ce va fi”. Aşa că fiecare a luat-o pe drumul său. „Am 46 de ani. Ăsta sunt. Nu-mi doresc o căsnicie, nu cred în mariaj. Viaţa mea se va desfăşura cu bune, cu rele, cu Anda…, fără ea…”, a mai spus Cătălin Botezatu.

Avocata din București care a angajat un asasin să o ucidă pe fosta iubită a fiului său mort a fost reținută
Recomandări
Avocata din București care a angajat un asasin să o ucidă pe fosta iubită a fiului său mort a fost reținută

anda12.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Boala care a ucis deja peste 1.000 de persoane. Sunt temeri că se poate ajunge la o „pandemie mai gravă” decât cea de COVID
Știrileprotv.ro
Boala care a ucis deja peste 1.000 de persoane. Sunt temeri că se poate ajunge la o „pandemie mai gravă” decât cea de COVID
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Dramă pentru o familie de români din Valencia. Părinții și fiica lor, găsiți morți în garaj. Nu au mai apucat să fugă din calea apelor
FANATIK.RO
Dramă pentru o familie de români din Valencia. Părinții și fiica lor, găsiți morți în garaj. Nu au mai apucat să fugă din calea apelor
Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
GSP.RO
Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
Se deschide un nou drum de mare viteză în România. Va lega mai multe zone importante
FANATIK.RO
Se deschide un nou drum de mare viteză în România. Va lega mai multe zone importante
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna 'Dar de la Dumnezeu'
Unica.ro
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna 'Dar de la Dumnezeu'
Impozitele cresc cu 500% într-un oraș din România: noi taxe locale
Financiarul.ro
Impozitele cresc cu 500% într-un oraș din România: noi taxe locale
Trei români din Spania, Gabi, Dana și fiica lor, Alex, găsiți morți într-un garaj. În casa lor, cu luminile aprinse, masa era pregătită pentru cină
Observatornews.ro
Trei români din Spania, Gabi, Dana și fiica lor, Alex, găsiți morți într-un garaj. În casa lor, cu luminile aprinse, masa era pregătită pentru cină
Horoscop 1 noiembrie 2024. Gemenii au în față o zi foarte promițătoare, plină de ocazii de a înțelege și mai bine ce contează în viață
HOROSCOP
Horoscop 1 noiembrie 2024. Gemenii au în față o zi foarte promițătoare, plină de ocazii de a înțelege și mai bine ce contează în viață

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI