Andreea Marin și Tuncay Ozturk deja au început să participe la evenimente împreună, asemeni unor oameni care sunt mai mult decât prieteni, iar ”zâna” deja nu mai încearcă să ascundă faptul că ea și medicul fizioterapeut formează un cuplu.
”Avem o relație frumoasă. SUntem deschiși, dar atât, nu e nimic mai mult de spus.Suntem de acord să vorbim profesional, dar mult mai puțin, sau deloc, despre viața personală”, a declarat Andreea la Kanal D.
De altfel, și turcu a acceptat să acorde un interviu, în care a vorbit despre relația dintre el și Andreea.
„Când am văzut-o intrând în spital cu fetița ei, am observat-o de la distanță ca mamă și trebuie să spun că m-a impresionat căldura acestei relații. În familiile noastre acest sentiment este unul foarte profund, important. Apoi, am cunoscut-o și în relația cu pacienții români pe care îi însoțea la Acibadem să se asigure că vor fi bine până la capăt și am înțeles că avem același mod de a vedea lucrurile și aceeași dorință de a ajuta oamenii, pornită din suflet. Practic, relația noastră de astăzi are ca rădăcină această potrivire, felul în care vedem viața și rostul nostru este similar”, a spus Tuncay pentru adpm.ro.
Tuncay Ozturk şi Andreea Marin şi-au reluat, după o perioadă de absenţă, apariţiile publice. În acest weekend, cei doi au fost fotografiaţi la un eveniment monden. Citește și:
Recomandări
Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
PRIMUL INTERVIU cu iubitul Andreei Marin. Iată CE SPUNE TURCUL DESPRE POVESTEA LOR DE IUBIRE
Andreea Marin şi iubitul ei, APARIŢIE DE SENZAŢIE la un eveniment monden. Uite câtă grijă are „Zâna” ca Tuncay să fie la patru ace | FOTO