În ce constă regimul detox pe care îl ţii? Poţi să îmi spui ce ai mâncat azi?

M-ai prins într-un moment în care nu am mâncat mai nimic. (râde) De câteva ori pe an, deşi am un regim de viaţă foarte sănătos, simt nevoia să fac un detox. Nutriţionista mea, Anda Avramescu, cu care am scos şi cartea, mi-a făcut un program extraordinar, pe care eu îl ţin numai cinci zile, pentru că am un stil de viaţă sănătos. Scopul tratamentului nu este slăbirea, ci detoxifierea. Sunt foarte multe sucuri pe care le beau din două în două ore. Le iau gata pregătite, împreună cu nişte salate şi nu trebuie să-mi fac griji că nu am ce să mănânc a doua zi. Vrei să vezi? (Se ridică şi se duce la frigider, de unde îmi aduce 3 sticluţe de plastic cu sucuri de fructe şi legume, în culorile… neapetisante ale alimentelor bio). Uite, din astea beau din două în două ore şi îmi purific organismul. (Văzându-mi expresia neîncrezătoa-re, îi ia un aer serios şi încearcă să mă convingă). Să ştii că nu este o povară, eu mănânc exact ce am poftă să mănânc, pentru că organismul este cel mai bun barometru. Cât nu îl asculţi şi îl chinui cu tot felul de cure şi diete, cum am făcut eu ani de zile, are de suferit. Incerc să-i fac pe oameni să înţeleagă că înfometarea este cel mai rău lucru pe care poţi să îl faci corpului tău.

Culise și scenarii privind un candidat comun al partidelor proeuropene pentru prezidențiale
Recomandări
Culise și scenarii privind un candidat comun al partidelor proeuropene pentru prezidențiale

Roaga-te… Cum ai ajuns la acest echilibru?

Ştiu, poate sună ciudat pentru oamenii care nu au fost niciodată preocupaţi de evoluţia lor interioară sau nu consideră că e un lucru important, dar mie mi-a schimbat viaţa călătoria în India. Am avut nevoie să-mi reîncarc bateriile şi să mă înţeleg. Am fost într-un ashram, am avut nevoie de o călătorie în mine… E una dintre cele mai frumoase experienţe pe care le-am trăit în viaţa mea. Acolo am învăţat să mă bucur de prezent, de mine, de lucrurile pe care le am. Adesea suntem preocupaţi să ne gândim la ce ni s-a întâmplat şi la ce o să ni se întâmple şi omitem să trăim exact ce avem în momentul de faţă. Am învăţat să nu aştept fericirea de la oamenii dimprejur sau de la obiecte

Experienţa din India te-a facut sa-ti schimbi prietenii pe care ii aveai inainte?

Nu pot spune că am alţi prieteni. Pur şi simplu unele relaţii s-au mai răcit, iar altele s-au mai consolidat. Dar am descoperit alţi oameni, mi-am făcut şi prieteni acolo cu care ţin legătura… Sunt liniştită în momentul acesta şi fericită cu ce am.

Pe Horia l-ai cunoscut cand te-ai intors din India?

Andreea Raicu: "În acest moment sunt alături de un om care mă face fericită"Ştii că nu îmi place să dau detalii din viaţa mea pesonală. Pot doar să spun că în acest moment sunt alături de un om care mă face fericită.

România a intrat în Schengen terestru, anunță președinția ungară a Consiliului UE
Recomandări
România a intrat în Schengen terestru, anunță președinția ungară a Consiliului UE

Fericirea ta are legătură cu ştirea care spunea că eşti însărcinată?

(Râde) Nu sunt însărcinată!

La 30 de ani vroiai să te măriţi, la 35 mai vrei acelaşi lucru?

(Stă pe gânduri) Nu mai trăiesc pentru a mă mărita. Cumva, noi suntem educaţi că realizarea unei femei înseamnă să se mărite, să-şi găsească un „bărbat bun” etc… Eu nu am primit aşa ceva din familie, dar societatea asta Îţi induce. îmi doresc să mă mărit în momentul în care o fac cu tot sufletul. Sunt deschisă şi îmi doresc să primesc toate surprizele pe care mi le face viaţa! (zâmbeşte).
Citeşte interviul în întregime în revista Viva
Intreviul realizat de: LUANA DANET
Foto: Marius Baragan

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
Libertateapentrufemei.ro
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
Orașul din România din care vor pleca două noi zboruri către Italia și Germania. Wizz Air are planuri mari cu acest aeroport
FANATIK.RO
Orașul din România din care vor pleca două noi zboruri către Italia și Germania. Wizz Air are planuri mari cu acest aeroport
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Unica.ro
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Ultimele imagini filmate de Armando, înainte să moară în BMW-ul strivit la Ploieşti. Părinţii tânărului se întorc acasă din Anglia: "Mama lui nu ştie că a murit"
Observatornews.ro
Ultimele imagini filmate de Armando, înainte să moară în BMW-ul strivit la Ploieşti. Părinţii tânărului se întorc acasă din Anglia: "Mama lui nu ştie că a murit"
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri
HOROSCOP
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI