Ibrahim Abdeslam, în vârstă de 31 de ani, s-a aruncat în aer în fața cafenelei Comptoir Voltaire , dar bomba nu a ucis pe nimeni altcineva în afară de el.
Fratele lui, Mohamed a fost arestat în Belgia, sâmbătă, iar cel de-al treilea frate, Salah este în continuare căutat de autorități. Practic, în acest moment este cel mai căutat om din Europa.
Familia celor trei frați susține că a fost șocată de faptul că Ibrahim s-a autodetonat, deși știau că a petrecut destul de mult timp în Siria.
Mama lui este convinsă că a fost vorba de un accident, că vesta cu armanent s-a declanșat prematur sau poate pur și simplu a detonat-o din cauza stresului.
„L-am văzut cu două zile înainte de atacuri. Nu am observat niciun semn că ar plănui vren act violent. Faptul că bomba din vesta lui nu a mai ucis pe nimeni altcineva în afară de el, cred că este un semn foarte important și spune multe.
„Am fost și mai tare surprinși că Salah a fost implicat. Ibrahim era diferit. Observasem că devenise radicalist într-o oarecare măsură, dar nu am crezut niciodată că vreunul dintre ei ar putea comite un astfel de masacru”, a mai spus familia.
Atentate la Paris
O serie de explozii și atacuri armate au zguduit Parisul, vineri seară. Trei explozii, în urma unor atacuri sinucigașe, au avut loc lângă Stade de France. Președintele Francois Hollande, aflat pe stadion, a fost evacuat de urgență. De asemenea, mai mulți bărbați înarmați au deschis focul în mai multe locații din Paris și au luat ostatici. 132 de persoane au murit și 352 sunt rănite, conform unui bilanț provizoriu. Doi români au murit în explozii.
Locurile în care au avut loc atacuri:
La Belle Equipe, 92 rue de Charonne, arondismentul 11 – cel puțin 19 morți într-un atac armat.
Barul Le Carillon și restaurantul Le Petit Cambodge pe rue Alibert, arondismentul 10 – cel puțin 12 morți în atacuri armate
Restaurantul La Casa Nostra, 92 rue de la Fontaine au Roi, arondismentul 11 – cel puțin 5 morți în atacuri armate.
Stade de France, St Denis, nordul Parisului – explozii în apropierea stadionului, trei atacatori kamikaze morți.
Sala de spectacole Bataclan, 50 boulevard Voltaire, arondismentul 11 – atac armat al mai multor teroriști, cel puțin 85 de morți.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!