Poliţia l-a urmărit pe presupusul organizator al atentatelor de la Paris în timp ce era condus de o femeie într-un apartament, cu o seară înainte ca amândoi să fie ucişi într-un raid al forţelor speciale, a precizat sursa citată.
În urma unei informaţii primite din Maroc, potrivit căreia Abdelhamid Abaaoud se afla în Franţa, poliţia şi-a îndreptat atenţia spre Hasna Aitboulahcen, o femeie deja aflată sub supraveghere, despre care se ştia că are legături cu el.
Datorită interceptării telefonului ei, în cadrul unei investigaţii referitoare la droguri, femeia a fost localizată la Saint-Denis, o suburbie a Parisului, unde trei atacatori sinucigaşi s-au detonat la 13 noiembrie la Stade de France.
Poliţiştii au urmărit-o pe femeia de 26 de ani în timp ce îl conducea pe Abaaoud în clădirea din Saint-Denis marţi seara. Miercuri dimineaţă, poliţia a lansat raidul asupra imobilului, care a durat şapte ore.
Atentatele din Paris
O serie de explozii și atacuri armate au zguduit Parisul, vineri seară. Trei explozii, în urma unor atacuri sinucigașe, au avut loc lângă Stade de France. Președintele Francois Hollande, aflat pe stadion, a fost evacuat de urgență. De asemenea, mai mulți bărbați înarmați au deschis focul în mai multe locații din Paris și au luat ostatici. 130 de persoane au murit și peste 200 au fost rănite. Doi români au murit, potrivit MAE, iar un treilea a fost rănit ușor. Președintele Francois Hollande a instituit stare de urgență și a decis închiderea granițelor.