Copos susţine că Unirea Urziceni a egalat dintr-o lovitură liberă acordată gratuit, fundaşul giuleştean Ricardo Fernandes necomiţând nici o infracţiune la intervenţia sa din minutul 68.
În aceeaşi fază, Spadacio a fost eliminat pentru proteste, iar Bilaşco a egalat transformând acea lovitură liberă. “Am rămas extrem de surprins să văd că arbitrul face două greşeli în câteva secunde. Mi s-a părut o chestie foarte ciudată. Fernandes nu a făcut absolut nimic decât să respingă o minge. Am văzut reluările: a degajat mingea, nu a atins pe nimeni. Dacă îl atingea, era cartonaş roşu. Am vorbit cu Fernandes şi mi-a spus că nu l-a atins”, a declarat iritat Copos, la GSP TV.
Acesta a mai adăugat: “Eliminarea lui Spadacio este bizară, au făcut asta să nu joace în Cupă cu Dinamo. Ei sunt la butoane! Augustus Constantin a fost vedeta acestui meci, a viciat rezultatul”. Tot legat de arbitraj, directorul tehnic al Rapidului, Nicolae Manea, care a fost trimis în tribune de Drăgănescu, a precizat: “Augustus Constantin a avut momente în care a fost depăşit. Nu am vrut să scot echipa de pe teren. Le‑am făcut semn jucătorilor să plece de lângă arbitru, dar ei nu au înţeles sensul. Mi-a fost frică să nu mai primim un «roşu»!”.
Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!