"Cât de tare ai greșit când ți-ai ales cariera? Dacă o întreb pe mama, pentru care băncile și finanțele sunt că niște locuri de joacă, îmi va spune că și-a ales meseria perfect. La fel și tata, mi-ar spune cu gura pân' la urechi că mai bine nu putea alege.
Dacă-mi întreb, însă, prietenii... ei bine, am destui nemulțumiți. Și, atenție, aici nu vorbim despre cei care nu-s mulțumiți de actualul loc de muncă ci de cei care au probleme cu domeniul pe care și l-au ales treaba și mai dureroasă.
Unde și când se face greșeala asta? Și – mai ales – de ce? Pentru că pe cei mici nu-i mai învață nimeni să gândească constructiv-egoist. Adică să interpreteze viața prin ochii lor, să-și poată face o auto-evaluare coerentă și eficace, și-apoi să ia o decizie înspre o direcție care să le pună în valoare calitățile, dar care să-i îndrepte și către fericire. Asta e constructivul-egoist: cel care știe să construiască în jurul lui, pentru el și pentru fericirea lui.
În schimb, cei tineri sunt înarmați de prea multe ori cu false sentimente altruiste sau cu tâmpe idei pur-egoiste ce ajung să fie doar și numai păguboase”, a scris Cabral pe blogul personal. Citeşte şi:
Cabral nu și-ar înșală soția din 3 motive. Află care sunt!