Şi dacă la ea au dat rezultate, s-a gândit să-l convingă şi pe iubitul ei să apeleze la aceste injecţii. Cu zâmbetul pe buze, Ilie Năstase, aflat împreună cu logodnica şi cu cele două fetiţe din căsătoria cu Amalia la malul mării, a mărturisit că şedinţele de înfrumuseţare i-au fost făcute cadou de ziua lui. „Au fost multe injecţii şi dureroase. Şi acum sunt puţin umflat. A fost foarte greu şi am fost aproape ţinut cu forţa”, a dezvăluit Ilie pentru Kanal D.
Brigitte Sfăt: „Anul acesta vom avea nunta, dar condiția este să fie totul secret”
Totuşi, nu este prima dată când apelează la aceste şedinţe. „Prima dată am încercat să-l conving o jumătate de an şi a fost cadoul de ziua mea că a acceptat. El face 66 de ani şi nu îşi arată vârsta”, a declarat Brigitte.
Neimpresionate de „întinerirea” tatălui s-au dovedit a fi cele două fiice, Alessia şi Emma. Dacă fiica cea mare a recunoscut că nu vede nici o transformare, Emma a fost mai diplomată şi a spus că „se vede un pic”. Asta n-o împiedică însă, atunci când tatăl o „supără”, să i se adreseze cu apelativul „moşule”.
Nici fosta soţie a lui Ilie nu este străină de acest tratament. Într-un interviu acordat cu doi ani în urmă, Amalia spunea: „Cred că de când s-a inventat botoxul, omenirea e mult mai fericită, pentru că e mult mai uşor să lupţi împotriva îmbătrânirii cu un lucru care într-adevăr are efect”.
Citeşte şi: ILIE NĂSTASE, înainte de a-i ATINGE COAPSELE ROXANEI CIUHULESCU: „Pe KIM KARDASHIAN AM PIPĂIT-O deja”