Zilele trecute a fost redactată decizia instanţei privind procesul civil intentat de Covaci Hasse Nicolae împotriva Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR), împotriva Centrului Naţional al Cinematografiei şi Radef România Film, şi care cere drepturi de autor pentru exportarea filmului “Nemuritorii”, regizat de Sergiu Nicolaescu. Pe coloana sonoră a producţiei figurează compoziţii ale lui Covaci, iar pelicula a fost multiplicată şi distribuită între 1975 şi 2005, drept pentru care solistul a cerut 20.000 de euro. Secţia civilă a Tribunalului Municipiului Bucureşti a respins ca neîntemeiată lipsa calităţii procesuale active a lui Covaci. Mai mult, dacă nu face recurs, rockerul este obligat să achite cheltuielile de judecată UCMR-ului, în valoare de 6.000 de lei!
Război împotriva sistemului mafiot
Artistul, care a declarat în nenumărate rânduri că “poartă un război împotriva unui sistem mafiot”, a mai pierdut un proces intentat UCMR şi Electrecord, în urmă cu şapte ani, în care a solicitat daune de 100.000 de euro pentru discul “Cantafabule”. Covaci susţine că respectiva casă de discuri a vândut peste două milioane exemplare din album şi nu i-a plătit drepturi de autor. Procesomanul Covaci se va lupta în continuare în instanţă cu Electrecord, dar şi cu Sergiu Nicolaescu, regizorul filmului “Nemuritorii”. “Am fost trecut pe generic iniţial, apoi m-au scos. Filmul a fost vândut în toată lumea şi Nicolaescu nu mi-a dat nici măcar o bere pentru că am făcut muzica producţiei”, s-a revoltat Covaci. De partea cealaltă, cel mai cunoscut regizor român mărturiseşte: “Piesele Phoenix nu au fost făcute special pentru «Nemuritorii ». În lege scrie clar că dacă nu s-a compus o melodie specială pentru un film, nu se dau drepturi. Oricum, n-am fost responsabil de drepturile de autor ale peliculei”.
«În lege scrie clar că dacă nu s-a compus o melodie specială pentru un film, nu se dau drepturi», Sergiu Nicolaescu.
Operat ieri de peritonită la Spitalul Elias
Regizorul Sergiu Nicolaescu a fost operat de peritonită, ieri, la Spitalul Eliasdin Capitală. Intervenţia chirurgicală, impusă de starea de sănătate din ultimele 24 de ore, a fost una reuşită, fără probleme.
Sergiu Nicolaescu a fost operat pe cale laparoscopică, de o echipă de chirurgi a Spitalului Elias. “Intervenţia a fost impusă de evoluţia clinică din ultimele 24 de ore, în contextul afecţiunii digestive cronice benigne de care regizorul suferă de ceva timp. În cursul intervenţiei chirurgicale a fost descoperită o peritonită localizată cu punct de plecare apendicular, care a fost rezolvată laparoscopic”, au declarat reprezentanţii Spitalului Elias din Bucureşti. Operaţia a decurs fără probleme, pacientul rămânând în continuare sub îngrijirea medicilor. Sergiu Nicolaescu a fost internat miercuri (n.r. – 26 decembrie), pentru o afecţiune digestivă cronică şi era supus unui tratament medicamentos. (Luminiţa Ivan)