Iată lista celor mai puternice cutremure, conform magnitudinii de moment:
1906 – ECUADOR – Un cutremur de 8,8 grade produs în largul Columbiei şi Ecuadorului a provocat un tsunami soldat cu moartea a 1.000 de persoane.
1952 – URSS – Un cutremur de 9 grade produs în peninsula Kamceatka, urmat de un tsunami, s-a soldat cu 2.300 de morţi.
1957 – ALASKA – Un seism de 8,6 grade a afectat insula Andreanof, provocând un tsunami de proporţii.
1960 – CHILE – Un cutremur de 9,6 grade, urmat de tsunami devastator, a provocat moartea a 5.700 de persoane în Chile, a 61 în Hawaii şi a 130 în Japonia.
1964 – ALASKA – Un cutremur de 9,2 grade produs în strâmtoarea Prince William, urmat de un tsunami, a provocat moartea a 100 de persoane.
1965 – ALASKA – Un cutremur de 8,7 grade, urmat de un tsunami, au afectat insulele Aleutine
2004 – ASIA – Un seism de 9,1 grade produs în largul insulei Sumatra a provocat un tsunami care a afectat zece ţări, numărul morţilor ridicându-se la 270.000.
2005 – INDONEZIA – Un cutremur de 8,6 grade produs în apropiere de insula Nias, în largul Sumatrei, s-a soldat cu 900 de morţi şi 6.000 de răniţi.
2010 – HAITI – Un cutremur de 7 grade a provocat între 250.000 şi 300.000 de morţi, peste 300.000 de răniţi şi peste un milion de sinistraţi
2010 – CHILE – Un cutremur cu magnitudinea de 8,8 şi un tsunami au afectat sudul statului Chile, provocând moartea a cel puţin 523 de persoane.