Vicepreşedintele Asociatiei Nationale a Prestatorilor de Servicii de Contorizare si Calcul al Utilitatilor (ANPSC) a spus la România TV că o directivă europeană, care va intra în vigoare în toamna acestui an, va obliga oamenii care vor centrala termica de apartament să scoată mai mulţi bani din buzunar.

Directiva, care intră în vigoare în data de 26 septembrie 2015, obligă doar vânzarea centralelor termice cu condensare. Decizia va afecta milioane de români pentru că în prezent 1,5 milioane de familii se încălzesc cu centrale de apartament, iar în fiecare an, în România, se vând 150.000 de astfel de centrale. Acestea costa intre 4.500 de lei şi 7.000 de lei, în funcţie de dimensiunea locuinţei, noteaza Ziarul Unirea

Ionuţ Nejloveanu, vicepreşedintele Asociatiei Nationale a Prestatorilor de Servicii de Contorizare si Calcul al Utilitatilor (ANPSC), a declarat la România TV că în nicio ţară europeană nu se permite montarea centralei în apartament pentru că ele, în primul rând, poluează. Tot el a spus că oamenii sunt obligaţi ca din 10 în 10 ani să schimbe centrala de apartament.

„Poluatorul plăteşte. Oamenii care şi-au montat centrală nu au fost sfătuiţi de legislaţia ce va urma. Despre această deirectivă se ştie de mult timp. De asemenea, se ştie şi că se va introduce taxa pe coş, că oamenii vor fi obligaţi să-şi monteze coşuri de inox care să polueze sus şi nu în bucătăria celui de deasupra. Costurile de întreţinere ale centralelor de apartament vor fi mari. Dacă facem un calcul simplu, o centrală de apartament, cu calorifere cu tot, costă în jur de 10.000 de lei. Haideţi să vedem dacă în 10 ani, pentru că din 10 în 10 ani legea spune ca centrala trebuie schimbată, ea se amortizează”, a spus Nejloveanu.

 

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Hotelul “fantomă” de 150 de etaje și 3000 de camere în care nu s-a cazat niciun turist. Se află într-o țară unde puțini au curaj să ajungă
FANATIK.RO
Hotelul “fantomă” de 150 de etaje și 3000 de camere în care nu s-a cazat niciun turist. Se află într-o țară unde puțini au curaj să ajungă
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Elle.ro
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Surse: Noul Parlament ar putea să aibă cu 30 de oameni mai puţin. Senatorii şi deputaţii POT ar urma să fie excluşi
Observatornews.ro
Surse: Noul Parlament ar putea să aibă cu 30 de oameni mai puţin. Senatorii şi deputaţii POT ar urma să fie excluşi
Horoscop 8 decembrie 2024. Scorpionii revin la gânduri și sentimente mai bune în tot ce este legat de cei dragi
HOROSCOP
Horoscop 8 decembrie 2024. Scorpionii revin la gânduri și sentimente mai bune în tot ce este legat de cei dragi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI