Executivul vrea ca acești francezi, potențial implicați în „filiere jihadiste siriano-irakiene”, să fie în orice caz suspuși în prealabil unei „vize de întoarcere” pentru a reveni pe teritoriul național, a precizat aceeași sursă, subliniind că „a crea acest dispozitiv și aceste obligații presupune în parte revizuirea Constituției”.
Președintele francez, François Hollande, a anunțat luni senatorilor și deputaților reuniți la Palatul Versailles că le va fi supusă atenției o revizuire a Constituției „cât mai curând posibil” pentru a permite puterii publice „să acționeze contra terorismului de război”.
Această revizuire a Constituției „va crea un regim civil de stare de criză, care să permită punerea în aplicare a unor măsuri excepționale, aducând exercitării libertăților publice numai restricții absolut necesare garantării securității naționale”, a mai informat sursa guvernamentală.
„Aceste măsuri trebuie să fie adaptate la caracteristicile specifice ale amenințării teroriste, mai ales durata sa” și „vor putea merge dincolo de ce este prevăzut în prezent de legea” privind starea de urgență, a adăugat sursa, citată de Agerpres.
571 de francezi sau rezidenți se află în Irak și Siria, 245 au revenit de acolo, iar 141 și-au pierdut viața în luptele din regiune, potrivit ultimelor estimări oficiale.
Atentate la Paris
O serie de explozii și atacuri armate au zguduit Parisul, vineri seară. Trei explozii, în urma unor atacuri sinucigașe, au avut loc lângă Stade de France. Președintele Francois Hollande, aflat pe stadion, a fost evacuat de urgență. De asemenea, mai mulți bărbați înarmați au deschis focul în mai multe locații din Paris și au luat ostatici. 132 de persoane au murit și 352 sunt rănite, conform unui bilanț provizoriu. Doi români au murit în explozii.

Cum a motivat Curtea Constituțională anularea alegerilor prezidențiale: „Statul are o responsabilitate de a preveni interferențe în procesul electoral”
Recomandări
Cum a motivat Curtea Constituțională anularea alegerilor prezidențiale: „Statul are o responsabilitate de a preveni interferențe în procesul electoral”

Locurile în care au avut loc atacuri:
La Belle Equipe, 92 rue de Charonne, arondismentul 11 – cel puțin 19 morți într-un atac armat.
Barul Le Carillon și restaurantul Le Petit Cambodge pe rue Alibert, arondismentul 10 – cel puțin 12 morți în atacuri armate
Restaurantul La Casa Nostra, 92 rue de la Fontaine au Roi, arondismentul 11 – cel puțin 5 morți în atacuri armate.
Stade de France, St Denis, nordul Parisului – explozii în apropierea stadionului, trei atacatori kamikaze morți.
Sala de spectacole Bataclan, 50 boulevard Voltaire, arondismentul 11 – atac armat al mai multor teroriști, cel puțin 85 de morți.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Știrileprotv.ro
CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Ce să pui în ciorba de fasole ca să iasă perfectă, foarte gustoasă și să ajute la digestie. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
FANATIK.RO
Ce să pui în ciorba de fasole ca să iasă perfectă, foarte gustoasă și să ajute la digestie. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Observatornews.ro
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI