Găsit ca prin minune de moţii deveniţi eroi în toată România, Răzvan Petrescu a fost salvat de medici, iar astăzi a susţinut o conferinţă de presă, în care a rememorat clipele grele prin care a trecut împreună cu membrii echipajului.
Întrebat dacă a văzut-o pe Aura Ion participând şi la alte misiuni medicale efectuate cu avionul, acesta a clarificat misterul. „În cursele pe care le-am făcut, eu nu am mai întâlnit-o niciodată. Nu vă pot spune nimic despre ea. Mulţumesc bunului Dumnezeu că m-a ţinut în viaţă, moţilor care s-au mobilizat şi ne-au salvat, şi în special echipei medicale care m-a readus la viaţă”, a spus copilotul.
Odată cu externarea sa, copilotul Răzvan Petrescu a făcut azi primele declaraţii de la accidentul produs în urmă cu o lună în Munţii Apuseni. Răzvan Petrescu, în vârstă de 23 de ani, a suferit trei operaţii până în prezent din cauza rănilor suferite în urma prăbuşirii.
Citeşte şi: Ucişi de neglijenţa colegilor pilotului?
Urmărire penală pentru încălcarea îndatoririlor de serviciu de către personalul aeronautic, în cazul tragediei din Apuseni