“Nu a trebuit să caut prea mult varianta de mobilier pe care o vroiam
pentru camera fetiței, pentru că am achizitionat aceeași gamă și pentru
Albert. Pentru fetiță vroiam însă o altă culoare, de preferat cu roz și
crem, și iată că am gasit, într-un final, ce mi-am dorit. Am luat un pătuț din lemn masiv de stejar, care, spre surprinderea
mea, il poate folosi fetița chiar și atunci cand va crește mare, pentru că
este realizat în așa fel încât îl poți transforma în pat de mărime normală”, a declarat Cristina.
” Sunt extrem de entuziasmată la gândul că voi avea o fiică și aștept cu
nerăbdare să o țin în brațe. Până atunci îi cânt în fiecare seară
cântecele pentru copii”, a adăugat vedeta.
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Viva.ro
Uluitor ce se întâmplă la doar o săptămână de la nunta lui Jador cu Oana Ciocan: ”Acum te iubește, după se supără pe tine. Eu am fost lângă el și...”. Anunțul care a luat pe toată lumea prin surprindere
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată fiul cel mare al Nicoletei Luciu. Zsolt Jr. are aproape 16 ani, e "cool" și înalt ca bradul. Și-a făcut debutul în online și toată lumea s-a îmbulzit să-i vadă pozele
FANATIK.RO
Creatura care mănâncă piatră! O elimină apoi sub formă de nisip fin
Unica.ro
Cum arată apartamentul în care Raluca Bădulescu stă cu chirie. Are pat rotund și covoare din piele de ponei! 'Plătesc 1.300 de euro pe lună!'
Observatornews.ro
Cât costă o canapea în luna reducerilor. Preţul, mai mic şi cu 40%
HOROSCOP
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu